Tanti beladonă, tare mi-i mâhnire când te văd prin garduri singură şi-n floare... nimenea nu smulge nici o adiere din minunăţia ta vindecătoare! Tanti beladonă, viaţa mea din carne-i neagră, rea, bătrână... (parc-ar vrea să tacă)... toţi deştepţii lumii vin parasimpatici, scriu şi pun parafe: goană cardiacă! Tanti beladonă, tare mi-i ruşine să-ţi declar în faţă: inima mi-i dreaptă, chiar dacă se-ndoaie, chiar dacă se frânge... chiar dacă se rupe ultima ei tre ...

Domnule cal, aş vrea să mă primeşti în ochiul tău înlăcrimat şi mare cât ţara, cât istoria de când părinţii (toţi) i-au zis descălecare!   Te rog să mă primeşti numaidecât... (sunt un sătul de lene şi minciună)... din firea ta să văd (prin plânsu-ţi pur) dacă mai poate cineva să spună   ceva frumos despre acest ţinut sfinţit de-un dac şi legănat de-o dacă, ţinut în frâu de lifte şi barbari cu suflet mort, cu inimă săracă!   Domnule cal, să ştii c-a ...

E frumoasă Muma Pădurii! Toţi zic despre ea că-i femeie urâtă fiziceşte, dar şi sufleteşte...că-i urâtă de toţi cititorii, de toţi ascultătorii, de toţi surzii şi chiorii, de toţi ne/simţiţii, de toţi analfabeţii, de toţi cei care n-au habar că nu se poate o pădure Minunată fără o Mumă minunată!...Mă uit la ea cum stă încet rezemată de crucea „hoţului” Anghel Vasile...şi nici vorbă de asemănare cu vro Cloanţă, cu vro Zgripţuroaică ori vro Cotoroanţ� ...

Sigur că da!...Muma Pădurii se aşează lângă mine, încet, pe marginea Carierei, rezemată de-o cruce. Pe cruce sunt cioplite cu briceagul patru litere: I.N.R.I. şi două cuvinte, adică un nume şi-un prenume: Anghel Vasile Şi două date: 12 de Aprilie 1952 - 13 de August 1968. Carevasăzică, 18 ani! De-o vârstă cu mine, Atunci! Şi Acum, dar Acolo! Oare de ce-o fi murit Aici, lângă Poiana Vântului? Şefa Pădurii şi drege timbrul, mă cercetează şi-mi răspunde la întrebarea p ...

S-a terminat nisipul...nu mai sunt nici pentru-n ceas măcar câteva fire, un ceas mărunt, de om care-a pierdut timpu-n deşert şi pacea-n monastire!   Un ceas mărunt, aşa, ca la sfârşit... (când se pogoară naiba din icoane)... s-anunţe că-i un om care-a cărat care cu apă fetelor morgane...   ş-a dat la dromaderi, la beduini, la sfinţi, la secături, la morţi de sete... ş-acum nu are timp nici de murit, stă (pedepsit) cu faţa la perete!...   Şi caută sub varul de sub var ...

Şi nu numai două zile, ci şi două nopţi. Deoarece o umblare şi o cercetare atentă pe urmele paşilor pierduţi nu-i una oarecare. E un fel bizar de reconstituire. Dar şi un mod ademenitor. Aşa, ca o aventură. Aşa, ca o excurs în memorie, în locul sfânt al meleagurilor unde sunt „stocate” exerciţii şi probleme de curăţenie şi de entuziasm ale Copilăriei. Şi nu numai ale Copilăriei mele, ci şi ale Copilăriilor celorlalţi, şi ale vieţii şi ale morţii tuturor celor c ...

Nu am nimic...şi nici măcar atât... nu ştiu ce n-am...dar asta nu mă doare... nu-mi pare rău că juru-i supra/plin cu tot cu dinadins şi întâmplare!   Din unghiuri suspicioase mă pândesc sfinţi de carton şi semidocţi de paie, vor să-mi dărâme visul de mărgean şi scara nemuririi vor să-mi taie!   Azvârle vorbe grele, de asalt, spre duhul meu lunatec, pur şi simplu, îmi suflă-n lumânare şi-n chibrit când vine vremea şi când vine timpul   să văd şi eu ce încă st ...

Sigur că da! cum pupăza să prind şi să văd, pentru prima oară, trenul de zece fără un sfert, dacă hoinăresc şi mă dau uitării prin pădurea Sărata, cu zmeul de mână şi cu viorea la ureche?... (am uitat să spun, în ziarul de ieri, că zmeul de hârtie albastră s-a dat peste cap de trei virgulă paisprezece ori şi s-a făcut zmeu de carne şi oase... aşa de mare i-a fost bucuria şi mirarea când l-am lăsat şi pe el să admire acest miracol cu frunze, flori, cuiburi şi ap ...

Şi-ncet, şi mult... (sub salcia fântânii, cu tine şi cu cerul mai aproape, foarte aproape, doi în unu)... stăm şi despărţim cuvinte în silabe! Eu... (negreşit)... despart un fir de apă şi-l aşezăm pe buze şi pe frunte, că s-a uscat sărutul... şi, în vis, e arşiţă de unde până-n unde! Auzi cum intră greierii în viaţă şi cum şi-ascut viorile să cânte?... iau inima uimirii şi-o despart, ia-o şi dă-o (ne)dreptăţii frânte! Vezi ce sintaxă, ce morfologie în ...

Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, de bună voie ori obligat, trebuie să pun mâna pe unelte şi să uneltesc, adică să le folosesc în scopul pentru care au fost inventate. Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, mai de plăcere, mai de frica mamei şi a învăţătorilor, mai de ruşinea satului, trebuie să pun mâna şi burta pe carte, adică să văd şi să citesc ce mă-sa au văzut şi au citit cei care au fost veniţi pe lume, s-au îmbrăcat, au mers până ...