nu am mai plâns de multă vreme
de când m-a dat mama afară din pântec
şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme
într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec
până acum am trăit cu ochii uscaţi
însă astăzi toate lacrimile trecutului au dat năvală
când am ajuns şi am văzut cum staţi
în cimitir ca-ntr-un costum de gală
la rădăcina teiului de lângă morminte
am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu
dar purificat printre atâtea şi atâtea cuvinte
ca nişte pietre pe care le citesc şi le scriu
şi v-am auzit deodată pe amândoi
spunându-mi nu mai plânge nu mai plânge
noi suntem liniştiţi după atâtea zăpezi şi atâtea ploi
până dincolo de oase şi de sânge
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")
