Ideea de a-și ”tuna” mașina cu un echipament destinat de regulă doar autospecialelor de intervenție i-a venit unui bărbat din Galați, depistat în trafic, pe DN 26, la Vânători, de un echipaj al Poliției Rutiere aflat într-o acțiune pe linia reducerii cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave. Oamenii legii au avut ocazia să constate, cu ochii lor, că pe SUV-ul marca BMW, condus de bărbatul de 48 de ani, fusese montată o rampă cu lumini albastre, cu avertizare sonoră. Tot lumini albastre își montase și pe bara din față, pentru a fi cât mai vizibil. Totul ilegal, după cum aveau să constate polițiștii și inspectorii RAR. Șoferul inventiv a fost pe loc amendat cu 1.305 lei și a rămas fără permisul de conducere, acesta fiindu-i reținut pentru 90 de zile. A fost doar una dintre cele 46 de amenzi aplicate în acțiunea care s-a derulat pe parcursul a trei zile, cuantumul total al sancțiunilor apropiindu-se de 30.000 de lei.
”Au fost reținute două permise de conducere, dintre care unul pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și unul pentru deținerea unui dispozitiv de avertizare luminoasă și sonoră de culoare albastră neomologat și un număr de 19 certificate de înmatriculare ale vehiculelor pentru diferite defecțiuni tehnice. Totodată, au fost constatate două contravenții pentru nerespectarea prevederilor O.G 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora”, au punctat polițiștii în rezultatele înregistrate.
Un gălățean și-a pus girofar pe BMW ca să-și facă „pârtie” pe șosele Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Zeci de șoferi gălățeni, ”scoși” de pe șosele în minivacanța de 1 Mai Unde sunt amplasate astăzi radarele Accident grav pe Oțelarilor. O femeie a fost spulberată de o mașină Diplomație la limita șantajului privind aderarea Ucrainei la UE Șofer rămas pieton pentru că a condus pe contrasens7 comentarii
-
postat de Chiar-EL
Joi, 26 Ianuarie 2023 15:14
5.14.131.***
Link la comentariu
00
Masina trebuia confiscata si amenda de 10 ori mai mare. Permisul anulat fara a avea drept sa mai cinduca vreodata. Cate masini o fi bagat idiotul asta in șant noaptea ? Cati or fi riscat viata ca se il lase pe asta sa treaca
-
postat de jumate
Joi, 26 Ianuarie 2023 13:40
5.13.204.***
Link la comentariu
00
Confiscarea masinii pentru folosirea unor insemne si semnale destinate oficialilor. Asta ar trebui sa se intample.
-
postat de Amenzi mai mari
Joi, 26 Ianuarie 2023 09:40
188.25.145.***
Link la comentariu
00
Amenda e mica pt asa ceva. 1305 e nimic. Ar trebui o amenda colosala, pt ca au inceput sa infloreasca masinile cu luminite speciale. E plin de cei cu luminite albastre puse in bara, profita de ele ca sunt usor de ascuns, aproape invizibile daca sunt oprite. Pentru asa ceva as da o amenda de 5 cifre
-
postat de Cristi
Joi, 26 Ianuarie 2023 07:41
86.34.187.***
Link la comentariu
00
Cocalarul cu BMW nu are suficienta notorietate fara girofar, trebuie sa stie toti ceilalti ca el are propria legislatie rutiera.
-
postat de Ca la noi
Joi, 26 Ianuarie 2023 00:19
109.166.133.***
Link la comentariu
00
O fi medic sau nu știe ce scrie, Notarzt înseamnă ,,medic de urgenta''. O fi cu numere roșii provizorii și nu a intrat la RAR, să-i spună cineva, că trebuie să de jos ,,medicul de urgență'', că, așa a cumpărat-o din afară.
-
postat de George
Miercuri, 25 Ianuarie 2023 23:03
89.136.71.***
Link la comentariu
00
Azi in Braila am vazut una si mai si. Un cocalar si-a colantat spatele masinii cu POLITIA. Era un BMW negru care avea doar pe spate deasupra barei din spate autocolat albastrucu margini galbene si scris cu alb POLITIA. Adevarata Politie are masini albe sau alb cu galben iar scrisul POLITIA e vopsit
-
postat de Gelu
Miercuri, 25 Ianuarie 2023 18:29
185.114.122.***
Link la comentariu
00
Ce sa-i faci, n-ai ce sa-i faci: - luminile de semnalizare nu stie sa le foloseasca...., dar luminite aditionale il duce capul sa-si puna.