Mie tocmai mi se pare/ c-am trecut printr-un Infern
şi-acum stau la judecata/ unui Centru sempitern,
unui Jur dat după Chipul/ şi Asemănarea mea,
după cum se-nvârte Cheia/-ntr-o Sămânţă bună, rea...
după cum se povesteşte/ c-ar fi fost primul bigbang,
prima ziuă, prima noapte:/ brusc, fulgerător, la ţanc...
tocmai când era (ne)voie/ de-un Eon pentru Nimic
şi pentru ce-avea să-nsemne/ Tot: surpriză, loz în plic!
Mie tocmai mi se pare/ că sunt într-un Paradis,
achitat pentru mea culpa:/ strict-secret, strict-interzis...
şi cu porţile blocate/ pe închidere, cu ce-i
mai frumos, mai acătării,/ pus sub lacăte, sub chei...!...
Ţie tocmai ţi se pare/ că ai vrea să-mi spui tu, mie:
nu-i nimic, nimic, nimica.../ totu-i scump şi-i Poezie!
DUPĂ CUM (în memoria poetului Ioanid Romanescu) Scris de Ion Zimbru
