Se îndepărtează, mamă,/ satul meu (cu tot cu tine)...!
trenul parcă ocoleşte/ (ca un hoţ) bătrâna haltă...!
înspre cer, icoana tatei,/ o înalţă...(oare cine?)...
Încă aşteptaţi la Zimbru,/ încă "nu aţi fost odată!"...
Şi pe liniile vieţii/ aţi pus dor întotdeauna!...
şi pe rănile oglinzii/ capătul răbdării este!...
[defensivă şi tăcută/ stă (ca o grenadă) Luna...!]...
Mai iertaţi-mi poezia!.../ încă nu sunteţi poveste!
Tata...să se îngrijească/ de privirea lui, albastră...!...
când nu-l bântuie răbdarea, să mai sape o fântână!...
[vă mai ştie (primăvara)/ rostul lacrimii în brazdă!]...
Încă, totuşi, e departe.../ (Velerim şi Veler)...până...!
Declaraţie la capătul răbdării (despre incredibilitate) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
IN MEMORIAM: PATRU „PORUNCI” ŞI-O ÎNTREBARE - remember Simon Ajarescu (II) DIVINA TRAGEDIA: MARIA (V) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” BĂTAIE cordială/cardiacă în Do Major [cam TOT] DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)
Mai multe din această categorie:
