Două coborâri (ardere de tot... cu Mihai Eminescu)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Motto: "Nu e păcat/ ca să se lepede/clipa cea repede/ ce ni s-a dat?"
                                                             (Mihai Eminescu - Stelele-n cer)


Aceasta-i clipa cea ne/fastă a plecării
spre-ncoace: clipa coborârii în lumină
de alt/ceva ne/cunoscut, de alt/ceva
ne/aşteptat, ne/răbdător... să nu mai vină
într-un prezent care se naşte, stă şi moare
cât ai clipi, fără-napoi, fără-nainte,
exact cât ţine veşnicia dintre două
alăturate, reci şi singure morminte!

Într-un prezent care n-a fost şi nici nu este
decât un fel de răzbunare triumfală
a rătăcirii, a iubirii şi-a uitării:
deşertăciune-n ring şi-n rochie de gală,
silabisind şi numărând paşii din cercul
dez/amăgirii... râde cinic şi se-nchină
n-aceeaşi clipă, la picioarele plecării
spre-ncolo: clipa coborârii din lumină!

Citit 8104 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Ianuarie 2015 13:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.