UTILE (2992)
Categoriile copii
PUBLICITATE (4)
MICA PUBLICITATE

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.
Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.
Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de Presă Dunărea de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.
Studiul Naţional de Audienţă (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.
Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.
Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.
www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.
Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.
Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 
Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.
Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.![]()
Vezi articole ...
1744 - Se naşte JOHANN GOTFRIED HERDER (m. 1803), scriitor, filosof şi teolog german [în 1963, s-a instituit "Premiul Herder" - unul dintre cele mai prestigioase premii acordate personalităţilor culturale şi ştiinţifice din Europa].
1822 - Încetează din viaţă Sir WILLIAM HERSCHEL (n. 1738), astronom englez de origine germană. A descoperit, în 1781, planeta Uranus.
1859 - În cadrul Conferinţei reprezentanţilor puterilor garante de la Paris, a fost recunoscută de jure dubla alegere ca domn, în Moldova şi Ţara Românească, a lui Alexandru Ioan Cuza.
1867 - Încetează din viaţă MICHAEL FARADAY (n. 1791), fizician, chimist britanic, unul dintre fondatorii electromagnetismului.
1873 - Se naşte LUCIA STURDZA BULANDRA (m. 1961), actriţă, pedagog, scriitoare.
1900 - Încetează din viaţă FRIEDRICH WILHELM NIETZSCHE (n. 1844), filosof şi scriitor german.
1907 - Încetează din viaţă BOGDAN PETRICEICU HASDEU (n. 1838), filolog, poet, prozator, dramaturg, jurnalist, vicepreşedinte al Academiei Române.
1918 - Se naşte LEONARD BERNSTEIN (m. 1990), compozitor, dirijor, pianist american.
1930 - Se naşte SEAN CONNERY (m. 2020), actor scoţian, laureat cu Premiul Oscar, cu alte premii.
1961 - Încetează din viaţă MORIS WILLIAM TRAVERS (n. 1872), chimist britanic. A descoperit, împreună cu Alexander Ramsey, elementele chimice kripton, xenon, neon.
1984 - Încetează din viaţă TRUMAN CAPOTE (n. 1925), scriitor american.
2012 - Încetează din viaţă NEIL ARMSTRONG (n. 1930), astronaut american, primul om care, la 20 iulie 1969, a păşit pe Lună.
Secretul angajatorului pentru o echipă productivă – avantajele oferite de cardurile de vacanță
Scris de ADVERTORIAL Joi, 22 August 2024Cardurile de vacanță reprezintă un beneficiu modern și convenabil care transformă planificarea și bugetarea vacanțelor într-un proces simplu și plăcut pentru angajați. Aceste carduri nu doar că facilitează cheltuielile legate de călătorii, dar oferă și o flexibilitate remarcabilă în utilizare, permițând angajaților să acceseze o rețea extinsă de parteneri și servicii. Indiferent dacă se planifică o escapadă relaxantă la munte, o excursie urbană sau o vacanță exotică, cardurile de vacanță oferă posibilitatea de a acoperi cheltuielile pentru cazare, transport, activități recreative și multe altele.
Cum pot folosi angajații cardurile de vacanță?
Cardurile de vacanță sunt un beneficiu apreciat de angajați, oferind o modalitate comodă și flexibilă de a acoperi cheltuielile legate de vacanțe și activități de relaxare. Aceste carduri nu doar că sprijină planificarea unei vacanțe reușite, dar oferă și oportunități variate de utilizare.
Cardurile de vacanță pot fi folosite pentru achiziționarea de pachete turistice pe teritoriul României, cu mențiunea ca acestea trebuie să includă minimum o noapte de cazare, la care adesea pot fi adăugate următoarele servicii:
1. Rezervărea cazării
Angajații pot folosi cardurile de vacanță pentru a plăti pentru cazare în hoteluri, pensiuni, vile și alte tipuri de unități de cazare. Aceasta include atât rezervări online, cât și plăți directe la locație, în funcție de politica fiecărui furnizor. Majoritatea platformelor de rezervări și hotelurilor mari acceptă carduri de vacanță, facilitând astfel planificarea unei vacanțe relaxante.
2. Transportul
Cardurile de vacanță pot fi utilizate pentru achiziționarea transportului dacă acesta este inclus în pachetul turistic alături de cazare.
3. Restaurantele
Cardurile de vacanță pot fi utilizate în unitățile de cazare și la plata meselor în restaurantele aferente. Acestea pot include restaurante, cafenele și baruri, contribuind astfel la o experiență culinară deosebită în timpul călătoriei. Angajații pot deci utiliza cardurile de vacanță Pluxee într-o varietate extinsă de locații și servicii.
Cardurile de vacanță oferă angajaților o modalitate flexibilă și convenabilă de a-și planifica vacanțele, acoperind o gamă variată de cheltuieli legate de călătorie și recreere. De la rezervări de cazare și transport până la mese, cardurile sunt acceptate de o rețea extinsă de parteneri. Astfel, angajatorii care oferă acest beneficiu contribuie nu doar la bunăstarea angajaților lor, dar și la crearea unor experiențe memorabile și plăcute, ce întăresc legătura dintre viața profesională și cea personală.
Poză de RDNE Stock project pe Pexels.com
(P)
Berbec
Lista de sarcini va fi destul de variată, indiferent că vă place sau nu.
Taur
Calități bune precum compasiunea, încrederea și loialitatea sunt declanșate acum.
Gemeni
Există tendința de a ajunge la sursa problemelor decât de a face față efectelor.
Rac
Astăzi sunteți capabil să gestionați situații extreme, să vă înfruntați temerile.
Leu
Veți simți o dorință puternică de a petrece timp cu prietenii și cunoscuții.
Fecioară
Procesele cognitive sunt foarte puternice și energia mentală este la cote maxime.
Balanță
Libertatea pe toate nivelurile este punctul central al zilei de astăzi.
Scorpion
Descoperiți secrete cu privire la lumea ce vă înconjoară, vă înțelegeți mai bine emoțiile.
Săgetător
Trebuie să aveți grijă să nu fiți prea dependenți de alte persoane în aceste zile.
Capricorn
Doriți să purtați discuții serioase și conversațiile mărunte nu vă atrag deloc.
Vărsător
Căutați să vă conectați cu ceilalți prin distracție și recreere.
Pești
Oboseala mentală este probabilă, ar fi bine să amânați gândirea critică până mâine.
1820 - Încetează din viaţă ION BUDAI DELEANU (n. 1760), cărturar iluminist, autor al poemului eroic-comic "Ţiganiada".
1868 - Încetează din viaţă COSTACHE NEGRUZZI (n. 1808), prozator, traducător, membru fondator al Societăţii Academice Române [azi, Academia Română].
1872 - Se naşte, la Bălăbăneşti, jud. Galaţi, RAICU IONESCU-RION (m. 1895), publicist, critic literar.
1874 - Se naşte, la Cerţeşti, jud. Galaţi, ION BUHOCIU (m. 1944), compozitor, dirijor.
1884 - Încetează din viaţă CAROL DAVILA (n. 1828), medic român de origine franceză.
1944 * Proclamaţia Guvernului difuzată prin radio constată oficial starea de război dintre România şi Germania, declaraţie publicată în presa din 25 august.
* Începe curăţirea prin luptă a Capitalei şi împrejurimilor de forţele hitleriste. [Până la 28 august, au fost capturaţi 7.000 de militari germani. De partea armatei române, pierderile au fost de 1.400 de morţi şi răniţi].
1948 - Se naşte, la Galaţi, ADRIAN BEJAN, inginer, pedagog. Din 1971, stabilit în SUA. În 2019, i-a fost acordat Premiul Humboldt pentru "contribuţiile sale interdisciplinare de pionierat la dezvoltarea termodinamicii moderne şi a legii constructale".
1979 - Încetează din viaţă HANNA PEITSCH (n. 1912), pilot german, prima femeie căpitan de zbor din lume.
2006 - Încetează din viaţă [într-un accident de maşină] DANIEL CRISTIAN NEMESCU (n. 1979), regizor.
2021 - Încetează din viață CHARLIE WATTS (n. 1941), baterist englez, membru al trupei The Rolling Stones.
1806 - Încetează din viaţă CHARLES AUGUSTIN COULOMB (n. 1736), fizician francez. A descoperit legile fundamentale ale magnetismului şi electrostaticii.
1907 - Se naşte, la Tecuci, MIHAI BERZA (m. 1978), istoric, membru corespondent al Academiei Române.
1912 - Se naşte GENE KELLY (m. 1996), actor, coregraf american, laureat cu Premiul Oscar onorific.
1924 - Se naşte PAUL EVERAC (m. 2011), dramaturg, prozator.
1926 - Încetează din viaţă RUDOLPH VALENTINO (n. 1895), actor italian.
1939 - S-a semnat, la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic ("Pactul Ribbentrop-Molotov"). Protocolul adiţional secret, anexă a tratatului, şi protocoalele secrete semnate ulterior prevedeau împărţirea sferelor de influenţă în Europa răsăriteană. Ca urmare a acestui tratat, România va fi obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei către URSS.
1941 - Se naşte DUMITRU TIUTIUCA (m. 2021), eseist, publicist și pedagog din Galați.
1945 - Greva regală a lui Mihai I [până la 6 ianuarie 1946] prin care refuză să mai aibă contacte cu guvernul Groza şi să ratifice decretele acestuia.
1947 - Parlamentul român ratifică Tratatul de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate.
1948 - Se naşte ANDREI GABRIEL PLEŞU, filosof, eseist, critic de artă, publicist, ministru al Culturii.
1976 - Se naşte FUEGO [PAUL SURUGIU], cântăreţ.
1986 - Se naşte ANDRA MĂRUŢĂ, cântăreaţă.
1995 - Încetează din viaţă ALFRED EISENSTAEDT (n. 1898), fotoreporter american, pionier al reportajului fotografic.
2021 - Încetează din viață DORU STĂNCULESCU (n. 1950), interpret și compozitor român de muzică folk.
Berbec
Din punct de vedere emoțional, sunteți rezervați și preferați să acționați în loc să exprimați emoții.
Taur
Emoțiile pot oscila de la entuziasm la dezamăgire. Vă e mai ușor să exprimați direct ceea ce simțiți.
Gemeni
Comunicarea cu ceilalți, studiul și dezvoltarea ideilor noi vă vor face fericiți.
Rac
Puteți face diferența dintre sentimentele reale și cele false. Conștientizați care sunt adevăratele nevoi.
Leu
Veți fi sistematici și organizați atunci când desfășurați activitățile de zi cu zi.
Fecioară
Puteți citi cu ușurință și rapid alte persoane pentru a evalua orice situație.
Balanță
Aveți nevoie de intimitate și nu doriți să permiteți accesul oricui în spațiul personal.
Scorpion
Mintea vă este preocupată de multe gânduri. Emoțiile pot oscila cu ușurință de la un moment la altul.
Săgetător
Reacțiile emoționale sunt lente, dar puternice în același timp.
Capricorn
Este posibil să doriți să petreceți ceva timp singuri, astfel încât să puteți lucra fără a fi întrerupți.
Vărsător
Sunteți în poziția de a învăța multe despre propria persoană ascultându-i pe ceilalți.
Pești
Este o zi excelentă pentru rezolvarea problemelor practice sau de afaceri.
1806 - Încetează din viaţă JEAN HONORÉ FRAGONARD (n. 1732), pictor, desenator, gravor francez.
1862 - Se naşte CLAUDE ACHILLE DEBUSY (m. 1918), compozitor, critic muzical francez.
1883 - Încetează din viaţă IVAN SERGHEEVICI TURGHENIEV (n. 1818), scriitor rus.
1890 - Încetează din viaţă VASILE ALECSANDRI (n. 1821), poet, prozator, dramaturg, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai generaţiei de la 1848, om politic, diplomat.
1928 - Se naşte, la Tecuci, ION ŢARĂLUNGĂ (m. 1999), pictor, aviator, laureat cu premii şi medalii culturale şi militare.
1967 - Încetează din viaţă GREGORY PINCUS (n. 1903), biolog american, unul dintre pionierii pastilelor anticoncepționale.
1972 - Încetează din viaţă ŞTEFAN PROCOPIU (n. 1890), fizician, membru al Academiei Române.
1985 - Încetează din viaţă OCTAVIAN COTESCU (n. 1931), actor de teatru şi film, laureat cu Premiul ACIN, pentru întreaga activitate.
1992 - Încetează din viaţă CONSTANTIN D. PAPASTATE (n. 1907), istoric literar, poet, laureat cu Premiul Academiei Române.
1999 - Încetează din viaţă TUDOR POPESCU (n. 1930), dramaturg, prozator.
2006 - Încetează din viaţă LAURENŢIU PROFETA (n. 1925), compozitor.
2011 * Încetează din viaţă VIORICA BUCUR (n. 1946), critic de film, pedagog.
* Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă de argint dedicată aniversării a 125 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Tonitza.
2019 - Încetează din viață FLORIN COSTINESCU (n. 1938), poet și scriitor român.



