UTILE

UTILE (2669)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (5)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...

Pe adresa redacţiei a venit o sesizare de la un domn, pe numele său Cocea Vasile, care locuieşte la unul dintre căminele din apropierea Viaductului care duce spre combinatul siderurgic gălăţean. Cetăţeanul ne-a spus că, din cauza datoriilor mari înregistrate de asociaţie la căldură şi apă caldă, dumnealui nu beneficiază de niciunul dintre aceste servicii, deşi este proprietar pe apartamentul unde locuieşte, motiv pentru care şi-ar dori să afle dacă poate accesa programul "Casa Verde Plus", prin care guvernul României îi sprijină cu o parte din investiţie pe cei ce vor să îşi monteze sisteme de încălzire care folosesc energie regenerabilă.
Potrivit ghidului de finanţare a programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, "este considerat eligibil solicitantul care este persoană fizică, are domiciliul pe teritoriul României şi este proprietar sau coproprietar al imobilului pe care se implementează sistemul de încălzire pentru care se solicită finanţare". De asemenea, este obligatoriu ca solicitantul să nu aibă datorii la bugetul de stat, bugetele locale şi nici să nu fi fost vreodată condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului.

Program folositor doar pentru unicii proprietari

De reţinut, însă, este faptul că în blocurile de apartamente sau în construcţiile unde există părţi comune şi mai mulţi proprietari, solicitanţii pentru "Casa Verde Plus" nu sunt eligibili, astfel că nu pot accesa programul pentru a primi finanţare de la stat. Astfel, pentru aceştia, singurele modalităţi de încălzire şi de folosire a apei calde rămân, în lipsa sistemului centralizat, boilerul şi centralele termice sau convectoarele electrice.

Între 6.000 şi 8.000 de lei, asiguraţi de stat

În ceea ce priveşte suma pe care o acordă statul solicitanţilor care se califică pentru cerinţele programului "Casa Verde Plus", aceasta este, conform ghidului de finanţare, de până la 6.000 de lei pentru montarea panourilor solare şi de până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură.
Dosarul de finanţare trebuie să conţină, printre altele, o cerere de finanţare nerambursabilă, o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, copie de actul de identitate şi un extras de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile. Lista completă a actelor necesare pentru dosarul de finanţare o puteţi găsi pe pagina de internet a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (www.mmediu.ro).        

Consumatorii care ajung la neînţelegeri cu vânzătorul sau cu operatorul economic ce comercializează produse sau prestează servicii pot face reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). Dacă este vorba despre un caz reglementat de legislaţia privind protecţia consumatorilor, instituţia este obligată să intervină şi să soluţioneze problema. 

Cine, cum şi unde poate depune o reclamaţie


Orice persoană fizică sau organizaţie legal constituită, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale, poate adresa o reclamaţie sau o sesizare. Divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Totodată, potrivit legislaţiei, „petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează”.

Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile CJPC, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorului economic reclamat. Acestea se fac în format scris, electronic (formular afişat pe reclamatii.anpc.ro) sau se depun personal şi este obligatoriu să fie însoţite de toate documentele probatorii: factură fiscală, bon fiscal sau chitanţă, contract, certificat de garanţie sau ale documente, după caz. În caz contrar, acestea se clasează din lipsa de informaţii.

Potrivit raportului pentru anul 2015 al CJPC Galaţi, în decursul anului trecut, gălăţenii au făcut aproximativ 1.500 de reclamaţii, dintre care 60 la sută au fost fondate.

CJPC Galaţi se află pe strada Egalităţii nr. 2. Numărul de telefon pentru consumatori este 0336.802.016.

* 60 de accidente rutiere au avut loc anul trecut în mediul urban pe trecerile de pietoni, cele mai multe producându-se în municipiul Galaţi Considerată ca fiind cea mai sigură modalitate de circulaţie a pietonilor pe carosabil şi reglementată ca atare de lege, traversarea prin locurile marcate nu este lipsită…

De ce ACTE ai nevoie pentru PRIMA CASĂ

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2016

Pentru a putea accesa programul de credit "Prima Casă", trebuie să ştiţi că aveţi nevoie de câteva acte care să dovedească băncii că aveţi posibilitatea de a achita acel împrumut, în perioada stipulată în contract, care poate fi de cel mult 30 de ani. 

În primul rând, aveţi nevoie de o adeverinţă de venit, o copie după contractul sau cartea de muncă, în care să fie stipulat că durata angajării dumneavoastră este nedeterminată (în caz contrar nu se acordă creditul), o copie după fişa fiscală, o copie după certificatul de căsătorie, acolo unde este cazul, şi o declaraţie la notar cu privire la faptul că solicitantul creditului (şi partenerul de viaţă, dacă este cazul) nu are nici o locuinţă în proprietate, parţial sau integral, şi nici vreun alt credit ipotecar în curs. 

Persoanele care obţin venituri din chirii, dividende şi activităţi independente trebuie să prezinte documentele specifice care dovedesc obţinerea acestor venituri.

Pe lângă documentele care atestă veniturile, sunt necesare şi actele cu privire la imobilul achiziţionat, adică un precontract de vânzare-cumpărare sau precontract de construcţie încheiat cu o firmă specializată, actul de proprietate asupra imobilului/terenului pe care urmează să se construiască (dacă este cazul) şi extrase din documentaţia cadastrală.

În funcţie de situaţia imobilului achiziţionat, băncile pot cere ulterior şi documente suplimentare, faţă de cele solicitate iniţial clientului.

Programul "Prima Casă" nu impune un venit minim pentru cei care doresc să obţină un credit ipotecar, astfel că orice persoană care obţine venituri poate beneficia de credit.

Creditul maxim ce poate fi obţinut prin Programul "Prima Casă" este limitat la 57.000 euro. Pentru a împrumuta această sumă, clienţii trebuie să dispună de un venit familial net de aproximativ 3.000 lei.

Acest lucru nu înseamnă că familiile cu venituri mai mici de 3.000 lei pe lună nu pot participa în acest program. Suma maximă împrumutata va fi însă mai mica, în funcţie de capacitatea de rambursare a fiecăruia.

Unde aruncăm BRADUL după sărbători

Scris de Miercuri, 13 Ianuarie 2016

După ce ne-am bucurat de căldura Crăciunului în jurul unui brad frumos, apare veşnica întrebare a fiecărui an: ce facem cu el după ce au trecut sărbătorile? Cei mai mulţi gălăţeni optează pentru aruncarea bradului la gunoi, dar, pentru cei care o fac responsabil, iată câteva aspecte demne de luat în calcul.

Bradul ar trebui dus la ghenă, nu aruncat oriunde în spaţiile publice. Acesta este mai uşor de reciclat atunci când nu are urme de ornamente, de plastic sau de sfoară, între crengi.

"Singura posibilitate este să lăsaţi brazii lângă ghena de gunoi şi să aşteptaţi să fie colectat şi dus la staţia de compostare unde sunt tocaţi, iar printr-un proces natural de macerare, brazii deveniţi deşeuri vegetale vor fi transformaţi în compost. Dacă gălăţenii mai au şi alte deşeuri vegetale (gazon, crengi etc) le pot lăsa la punctele verzi de pe strada Vezuviului şi pe strada Drumul Viilor”, ne-a explicat Ionuţ Pucheanu, directorul Ecosal.

O altă idee bună este să folosiţi bradul în grădină. Transformat în rumeguş, acesta poate fi un material organic care se pune pe pământ şi apără rădăcinile plantelor de boli şi dăunători. Dacă nu îl puteţi prelucra pentru a obţine rumeguş, bradul poate fi tăiat, iar crengile sale se transformă într-un susţinător natural pentru plantele din grădină. Sursa foto: incomod-media.ro

Cum vă puteţi schimba MEDICUL DE FAMILIE

Scris de Marți, 12 Ianuarie 2016


Dacă aveţi nemulţumiri în legătură cu modul în care sunteţi tratat de actualul medic de familie sau dacă, pur şi simplu, trebuie să vă mutaţi în altă localitate, trebuie să ştiţi că puteţi alege aproape oricând un nou medic de familie. Transferul nu ar trebui să fie prea dificil, dacă aveţi în vedere următoarele sfaturi.

Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să depuneţi o cerere de înscriere prin transfer la medicul de familie pe lista căruia vreţi să fiţi. În cerere este musai să precizaţi şi numele medicului de la care vreţi să plecaţi. Pentru ca acest transfer să fie posibil este, însă, necesar să treacă cel puţin şase luni de la data la care v-aţi înscris pe listele medicului de familie la care vreţi să renunţaţi. Această reglementare a fost introdusă cu scopul de a nu abuza nejustificat de dreptul de transfer de pe listele unui medic pe ale altuia.

Transferul durează cel mult o lună

Medicul de familie la cabinetul căruia aţi depus cererea are obligaţia ca, în termen de 15 zile lucrătoare, să-l anunţe prin poştă despre transfer pe fostul medic de familie. La rândul său, acesta din urmă are şi el obligaţia să transmită o copie certificată a fişei medicale, tot prin poştă, către noul medic de familie. Termenul este identic cu cel din primul caz. Cabinetul medical de la care plecaţi va păstra însă fişa medicală originală.

De asemenea, este important de precizat şi că pacientul trebuie să prezinte noului medic de familie documentele care să îi ateste calitatea de asigurat. Aceste documente diferă în funcţie de calitatea asiguratului: salariat, PFA, pensionar, student sau şomer.

În situaţia în care unul dintre medici nu respectă această obligaţie, la sesizarea asiguratului, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi va efectua actualizarea listei medicului de familie de la care asiguratul doreşte să plece, prin eliminarea automată a asiguratului de pe listă.

În săptămâna 28 decembrie 2015 - 2 ianuarie 2016 nu se vor publica taloane pentru concursurile "Bani grei" şi "100 de lei pentru învăţăcei" şi nu vor avea loc extrageri. Cele patru taloane publicate în perioada 21 - 24 decembrie vor participa la tragerea la sorţi din data de 8…
REGULAMENT oficial al CONCURSULUI de promovare pentru calendarul “Gălăţeni care au uimit lumea” 2016 ■ Organizatorul concursului Organizatorul concursului este Societatea Trustul de Presă Dunărea de Jos SA, cu sediul în str. Domnească nr. 68, Galaţi, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/486/1991, CIF RO1643195, număr de înregistrare în…
Pentru finalul acestui an, "Viaţa liberă" le-a pregătit cititorilor săi o nouă surpriză - un calendar cu o grafică de excepţie, din care vor putea afla ce mari personalităţi s-au născut la Galaţi şi ale căror portrete s-au regăsit, de-a lungul ultimilor ani, în rubrica "Gălăţeni care au uimit lumea".…

1 Mai Muncitoresc

Scris de Vineri, 01 Mai 2015

Pagina 168 din 191