Programul Trezoreriei la sfârşit de an

Programul Trezoreriei la sfârşit de an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unităţile Trezoreriei Statului vor funcţiona, la final de an, după un program adaptat Sărbătorilor de iarnă. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la Trezorerie pentru achitarea drepturilor salariale şi a drepturilor de asigurări şi asistenţă socială, precum şi pentru plăţi de volum redus şi urgente necesare bunei funcţionări a acestora, se face până la 28 decembrie 2017.

Depunerea sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituţiilor publice se poate face până la 29 decembrie, ora 10,30.

Achitarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri în numerar se face până pe 29 decembrie, ora 10,30, acelaşi program fiind valabil şi pentru restituirile de sume în numerar către contribuabili. Depunerea încasărilor în numerar ale unităţilor vamale, din perioada 29 decembrie 2017 - 2 ianuarie 2018, se face pe 3 ianuarie 2018.

Pentru operaţiuni prin virament, prezentarea documentelor prin care instituţiile publice şi operatorii economici dispun plăţi către beneficiari cu conturi deschise la Trezorerie sau către instituţii de credit, se poate face până pe 29 decembrie, ora 10,00.

Prezentarea de către instituţiile publice sau operatorii economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, care se achită la unitatea Trezoreriei Statului la care îşi au contul deschis sau la unităţi ale Trezoreriei din cadrul aceluiaşi judeţ - până la 29 decembrie, ora 10,00.

Nu în ultimul rând, prezentarea de către operatorii economici a documentelor de transferare a disponibilităţilor în conturi deschise la instituţii de credit se face până la 29 decembrie, ora 10,00.

VEZI PROGRAMUL de sărbători al marilor magazine gălăţene - CLICK AICI

Citit 3966 ori Ultima modificare Marți, 26 Decembrie 2017 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.