Dăncilă anunţă creştere economică, INS spune că s-au dat prime de Paşte

Dăncilă anunţă creştere economică, INS spune că s-au dat prime de Paşte
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, la începutul şedinţei de Guvern, că rezultatele economice din primul trimestru nu sunt „apocaliptice”, ci că România a înregistrat cea mai mare creştere a puterii de cumpărare după 1990, relatează Pro TV.

„În această săptămână, domnul preşedinte Iohannis a anunţat că avem o situaţie apocaliptică în ceea ce priveşte rezultatele economice din primul trimestru. Iată că ieri (miercuri n.r.), INS ne-a anunţat că în martie 2018 a avut loc cea mai mare creştere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât faţă de luna februarie, cât şi după anul 1990. Astfel, INS a anunţat oficial că venitul mediu din România a crescut cu 8,7 la sută în martie 2018, faţă de februarie 2018. În aceeaşi perioadă, inflaţia a fost de 0,3 la sută, rezultând astfel o creştere a puterii de cumpărare de 8,4 la sută. Datele oficiale au confirmat, de asemenea, că luna februarie 2018 a fost una cu cel mai redus şomaj din România şi anume 3,94 la sută”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Datele INS contrazic teoria premierului

Institutul Naţional de Statistică arată însă că, în luna martie 2018, salariul mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale - inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte, precizează Pro TV. „În luna martie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă, ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte) (...) Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, arată INS.

Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în domeniul fabricării produselor de tutun, în activităţi de asigurări, tranzacţii imobiliare, extracţia petrolului şi gazelor, fabricarea produselor de cauciuc Şi mase plastice, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, activităţi profesionale ştiinţifice şi tehnice, fabricarea autovehiculelor, calculatoarelor, produselor electronice optice.

Citit 2533 ori Ultima modificare Joi, 10 Mai 2018 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.