Creştere semnificativă a cazurilor de insolvenţă

Creştere semnificativă a cazurilor de insolvenţă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut cu 11,97 la sută în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 3.686, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Strict la nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, în primele cinci luni ale anului s-au înregistrat 499 de cazuri de insolvenţă, faţă de 425 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă sunt în Bucureşti, respectiv 737 (plus 2,50 la sută faţă aceeaşi perioadă din 2017) şi în judeţele Bihor - 237 (plus 22,16 la sută), Iaşi - 213 (plus 4,41 la sută) şi Timiş - 181 (plus 27,46 la sută). Numai în luna mai au intrat în insolvenţă 721 de firme şi PFA-uri.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 1.130 (plus 13,68 la sută). Un număr de 226 de insolvenţe s-au raportat numai la nivelul lunii mai în acest domeniu.

De asemenea, în perioada ianuarie - mai 2018, un număr de 8.364 de firme şi-au suspendat activitatea (plus 30,81 la sută), 1.406 numai în luna mai, iar 15.751 au fost dizolvate, cu 59,49 la sută mai multe. La nivelul lunii mai au fost dizolvate 3.098 de firme.

Cum arată lucrurile în Regiunea Sud-Est

La nivelul judeţului Galaţi, până la sfârşitul lunii mai au intrat în insolvenţă 98 de agenţi economici, faţă de 85 în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creştere de 15,29 la sută. În cazul celorlalte judeţe din Regiunea Sud-Est, cele mai multe insolvenţe au fost semnalate în Constanţa – 194 de cazuri (faţă de 133 în aceeaşi perioadă a anului trecut, +45,86 la sută). Creşteri ale cazurilor de insolvenţă au mai fost semnalate în Vrancea şi Tulcea, ambele cu câte 47 de cazuri în primele cinci luni ale anului. Numai că, în aceeaşi perioadă a anului trecut în Vrancea au fost 44 de insolvenţe, iar în Tulcea 39 de insolvenţe. Ceva mai bine au stat lucrurile în Buzău, cu 52 de cazuri de insolvenţă (faţă de 60 anul trecut, -4,63 la sută) şi Brăila, cu 61 de cazuri de insolvenţă (faţă de 64 de cazuri anul trecut, -4,69 la sută).

Ce spun analiştii

Dincolo de „cifrele” în sine, un lucru care ar trebui să dea de gândit este acela că, în termeni anuali, insolvenţele din România rămân la un nivel de două ori mai mare faţă de media din Europa Centrală şi de Est (ECE).

"Anul 2017 a adus 8.256 de proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 3 la sută faţă de 2016, când s-au înregistrat 8.053 de noi proceduri. În ciuda minimului din ultimii 15 ani, România raportează un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4 la sută, ceea ce înseamnă de aproape două ori peste media din Europa Centrală şi de Est. În acest context, este mai important să evaluăm calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor şi a dimensiunii sociale, prin locurile de muncă pierdute. Din această perspectivă, 2017 a înregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, în anul anterior", potrivit unui studiu realizat de compania Coface. În ciuda acestui fapt, pierderile produse creditorilor de către firmele insolvente în 2017 s-au ridicat la 9,6 miliarde lei, în creştere cu 13 la sută comparativ cu anul anterior, respectiv 8,5 miliarde lei. Pe de altă parte, numărul locurilor de muncă raportate de firmele insolvente în 2017 se ridică la 47.578, cu 32 la sută mai mic faţă de cel din anul anterior.

Cele trei greşeli majore ale firmelor care au intrat în incapacitate de plată sunt: finanţarea deficitară a investiţiilor, investiţiile greşite şi politica agresivă a dividendelor.

Citit 2201 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iulie 2018 13:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.