Ministerul Finanţelor modifică legislația privind AJUTORUL DE STAT

Ministerul Finanţelor modifică legislația privind AJUTORUL DE STAT
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Finanțelor Publice a modificat și a completat Hotărârea de Guvern nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin HG 476/2018, care a fost publicată, pe 9 iulie, în Monitorul Oficial.

Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investițiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale.

„Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiţii iniţiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor, iar valoarea totală a unui proiect de investiţii trebuie să fie de minimum 13,5 milioane lei (aproximativ 3 milioane euro). Aplicarea acestei scheme urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii şi are un efect multiplicator în ceea ce priveşte dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalaţii şi utilaje, a prestatorilor de servicii. Depunerea cererilor de acord pentru finanţare se face continuu în limita bugetului alocat schemei pentru anul în curs”, informează Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

Pe lângă diminuarea valorii minime a investiţiei la 13,5 milioane lei şi posibilitatea depunerii continue a cererilor de finanţare până la epuizarea bugetului anual, o altă modificare importantă o reprezintă faptul că operatorul economic poate demara proiectul de investiții după depunerea cererii de acord pentru finanțare. Bugetul mediu anual al schemei este de 638 milioane lei, adică echivalentul a aproximativ 145 milioane euro.

Pentru  consultarea completă  a proiectului  Ghidului solicitantului şi proiectului Ghidului de plată  a ajutorului de stat acordat în baza HG nr.807/2014, cei interesaţi pot accesa site-ul Ministerul Finanţelor Publice, rubrica Ajutor de stat.

Citit 2331 ori Ultima modificare Duminică, 29 Iulie 2018 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.