Gâlceavă interminabilă la Solidaritatea

Gâlceavă interminabilă la Solidaritatea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scandalul din interiorul sindicatului Solidaritatea intră în prelungiri. După ce Gheorghe Tiber (foto 1), liderul grupării sindicale, primise la Judecătoria Galaţi o sentinţă care îi consfinţea poziţia supremă în sindicat şi ar fi dus la excluderea grupării adverse conduse de către Ilinca Diaconu (foto 2), lucrurile s-au complicat zilele trecute.

Gruparea Diaconu, prin intermediul unui avocat, a formulat o solicitare de revizuire a sentinţei civile prin ordonanţă prezidenţială. Judecarea acestei cereri ar fi trebuit să aibă loc ieri, însă lucrurile s-au complicat încă o dată.

Mai precis, judecătorul a invocat în timpul şedinţei faptul că discutarea cererii ar trebui să fie făcută de către secţia fundaţii şi asociaţii a Judecătoriei.

Aşadar, cursa finală pentru conducerea sindicatului a început cu un pas în gol şi vor mai trece probabil câteva zile până când judecarea efectivă a cauzei va fi posibilă.

La sfârşitul săptămânii trecute, liderul sindicatului Solidaritatea organiza o conferinţă de presă în care explica faptul că sentinţa favorabilă pe care o primise şi care era definitivă şi irevocabilă fusese atacată de către adversarii săi.

Tiber aducea atunci grave acuze preşedintei Judecătoriei, Diana Oancea, despre care a declarat că are probe că ar fi încercat să facă presiuni pentru ca sentinţa respectivă să devină practic nulă.

Încă o adunare generală

În plin conflict motivat de supremaţia în sindicat, preşedintele Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, a convocat o nouă adunare generală.

Potrivit unui comunicat de presă, pe 11 noiembrie, cei de la Solidaritatea urmează să se întâlnească pentru a discuta din nou situaţia Combinatului şi pe cea a sindicatului.

Pe ordinea de zi a şedinţei se mai află şi stabilirea unei strategii pentru negocierile contractului colectiv de muncă. Preşedintele Gheorghe Tiber spune că se vor adopta hotărâri importante în legătură cu punctele de ordinea de zi.

Citit 877 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.