O singură persoană din Galaţi şi-a cerut FALIMENTUL PERSONAL

O singură persoană din Galaţi şi-a cerut FALIMENTUL PERSONAL
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cum poţi să scapi, legal, de datorii. Intrată în vigoare la începutul acestui an, Legea 151/2015, cunoscută şi ca Legea falimentului personal sau Legea insolvenţei persoanelor fizice, nu a găsit foarte mulţi "clienţi" în rândul populaţiei. S-au înregistrat până acum doar trei cazuri la nivel naţional în care s-a declarat falimentul personal, dintre care unul este al unei femei din Galaţi.

Legea 151/2015 presupune ca o persoană fizică care dovedeşte cu acte că nu  îşi mai poate achita datoriile să fie scutită de la plată o perioadă de timp sau să plătească doar o parte dintre obligaţiile lunare. Actul normativ citat instituie proceduri juridice având ca scop redresarea situaţiei financiare a debitorului-persoană fizică "de bună-credinţă", acoperirea într-o cât mai mare măsură a pasivului acestuia şi descărcarea de datoriile avute de persoana fizică. Legea falimentului personal vizează doar persoanele fizice obişnuite, nu PFA-urile şi nici persoanele care realizează venituri din activităţi independente. Nu pot intra în insolvenţă persoanele fizice care au avut condamnări pentru diferite infracţiuni, care au întocmit acte frauduloase sau excesiv de generoase prin care şi-au diminuat averea, care au fost concediaţi în ultimii doi ani din motive ce le sunt imputabile sau care nu au făcut eforturi pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Criteriile sunt dure, dar şi "viaţa de după" falimentul personal este la fel de dură: debitorul va trebui să urmeze un plan de restructurare construit şi aplicat de un lichidator şi să-şi scoată la vânzare bunurile de care nu are neapărată nevoie. Evident, gata şi cu vacanţele, precum şi cu alte cheltuieli care nu sunt necesare supravieţuirii!

De la începutul anului şi până acum, doar trei români au reuşit să intre, pentru câţiva ani, sub "umbrela" legii falimentului personal, scăpând astfel de plata datoriilor către bănci, către stat sau către alţi creditori. Unul dintre cei trei este o gălăţeancă, după cum a confirmat, pentru "Viaţa liberă", Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: "La nivelul judeţului Galaţi, până la data prezentului răspuns (29 august - n.r.), a fost înregistrată o singură cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Cererea a fost analizată de către Comisia de insolvenţă la nivel teritorial din judeţul Galaţi şi a fost emisă o decizie de admitere în principiu a acesteia, care a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă - secţiunea Debitori - persoane fizice, cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi".

Falimentul personal se poate declara dacă ai restanţe de peste 90 de zile şi dacă datoriile depăşesc valoarea a 15 salarii minime pe economie, adică 28.500 de lei. Falimentul personal prezintă două avantaje pentru datornici: anularea procedurilor de executare silită, care presupun poprirea veniturilor şi chiar vânzarea locuinţelor sau altor bunuri personale, cum ar fi autoturismele, precum şi ştergerea unei părţi a datoriilor (eliberarea de datorii reziduale), după ce s-a acoperit o pondere de cel puţin 40 la sută din valoarea acestora.

Legea 151 prevede trei proceduri pentru insolvenţa personală. Prima este reprezentată de un plan de rambursare a datoriilor pe o perioadă de maximum 5 ani, care poate fi prelungită încă un an, procedura fiind derulată prin intermediul Comisiilor de insolvenţă. O a doua procedură constă în lichidarea activelor, care se poate face direct prin intermediul instanţelor de judecată, fără a se mai apela la comisia de insolvenţă. În fine, a treia procedură este insolvenţa simplificată, valabilă în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare sau care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.

Pentru a intra într-una din aceste proceduri, debitorul trebuie să depună o cerere la sediul Comisiei de insolvență la nivel teritorial din județul unde și-a avut domiciliul sau reşedinţa cu cel puţin şase luni înaintea depunerii cererii. În Galaţi, sediul acestei comisii este cel al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, situat pe str. Egalităţii nr. 2, între sediul Proiect SA şi mănăstirea Mitoc.

Citit 5537 ori Ultima modificare Marți, 04 Septembrie 2018 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.