Smârdan, nod strategic în Sistemul Energetic Naţional

Smârdan, nod strategic în Sistemul Energetic Naţional
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Transportatorul naţional de energie Transelectrica va construi, cu peste 56 de milioane de euro, din care mai mult de jumătate sunt fonduri europene nerambursabile, o linie electrică aeriană de 400 kV între localitatea Gutinaş din Bacău şi comuna gălăţeană Smârdan. Staţia Transelectrica din Smârdan devine astfel un nod energetic cu un rol important în ceea ce priveşte securizarea alimentării cu energie electrică în zona Moldovei și integrarea în plan regional a energiei regenerabile produse în centralele din Dobrogea.

Transelectrica SA a anunţat că a obţinut fonduri europene nerambursabile de peste 31 de milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM), pentru construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV care va lega localităţile Gutinaş (Bacău) şi Smârdan (Galaţi). „LEA 400 kV Gutinaș-Smârdan va contribui semnificativ la întărirea Sistemului Electroenergetic Național, la securizarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zona Moldovei și la integrarea în plan regional a energiei regenerabile produse în centralele din Dobrogea”, arată un comunicat al companiei.

Lucrările la noua linie de înaltă tensiune vor fi demarate pe parcursul acestui an, având termen de finalizare luna decembrie a anului 2022. Valoarea totală a investiției este de 56,8 milioane de euro. Linia Electrică Aeriană 400 kV Gutinaș-Smârdan va avea o lungime de 140 de kilometri și va străbate 25 de localități din trei județe (Bacău, Vrancea și Galați). 

În ceea ce privește importanța și beneficiile proiectului, în plan național, LEA 400 kV Gutinaș-Smârdan va asigura întărirea Rețelei Electrice de Transport și creşterea capacităţii de transport a energiei produse în zona Dobrogea către centrele de consum din restul țării, evitarea limitării evacuării energiei electrice produse în centralele eoliene din zona Dobrogea, precum şi creșterea gradului de siguranță în alimentarea consumatorilor din zona Moldovei și eliminarea congestiilor în Rețeaua Electrică de Transport.

Stația electrică 400/110kV Smârdan reprezintă un nod foarte important de tranzit al puterii între zonele Dobrogea și Moldova, asigurând evacuarea surplusului de putere din zona Dobrogea și alimentarea zonei deficitare Moldova. În plus, asigură injecția de putere în rețeaua de 110kV pentru alimentarea consumatorilor din zona Galați. În iulie anul trecut, Romelectro anunța că, împreună cu Electromontaj SA, se va ocupa, în calitate de antreprenor general, de modernizarea stației electrice de transformare Smârdan a Transelectrica. Lucrările de retehnologizare urmează să fie realizate eșalonat, în 16 etape, începând cu stația de 400kV și continuând cu stațiile 110kV și 20kV, fără întreruperea de lungă durată a instalațiilor existente. Valoarea totală a lucrărilor este peste 23 milioane de euro.

La rândul ei, stația de 400/220/110 kV Gutinaș, amplasată în partea de sud a municipiului Onești, în comuna Ștefan cel Mare, reprezintă unul dintre cele mai importante noduri energetice din Sistemul Energetic Național și este principala „poartă energetică” a Moldovei. Stația a fost pusă în funcțiune în septembrie 1967, la tensiunea de 220 kV, iar retehnologizarea ei completă s-a făcut în perioada 2005-2010.

Citit 3418 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2019 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.