Prin facilităţile în materie de infrastructură de transport – portuar, feroviar, rutier – Galaţiul are potenţialul de a deveni o verigă importantă în lanţurile logistice pe care China îşi doreşte să le iniţieze în cadrul Noului Drum al Mătăsii (Belt and Road Initiative), cel mai amplu proiect de colaborare transnaţională pentru dezvoltarea relaţiilor dintre ţările asiatice şi cele europene.
„China este acum un motor pentru dezvoltarea economiei mondiale. Şi suntem deschişi la colaborare, promovăm conectarea între diferite regiuni şi zone (…) Facilităţile de transport care se dezvoltă la Galaţi ar putea deveni foarte utile pentru interconexiunea dintre ţările noastre. Şi ne dorim foarte mult să valorificăm împreună avantajele noastre şi să ne coordonăm mai bine în viitor”, a declarat, la Galaţi, Excelenţa Sa Jiang Yu, Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în România, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice gălăţene, respectiv cu prefectul Dorin Otrocol, vicepreşedintele CJ Galaţi, Florinel Gasparotti şi primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.
În acelaşi timp, oficialul chinez a ţinut să reamintească faptul că, deşi există îndelungate relaţii româno-chineze de colaborare şi prietenie (anul acesta se împlinesc nu mai puţin de 70 de ani de relaţii diplomatice bilaterale şi 15 ani de la semnarea unui amplu parteneriat de colaborare şi prietenie – n.r.), colaborarea dintre China şi România rămâne cu mult sub potenţial. De exemplu, China este principalul partener comercial al României în Asia, cu o valoare a schimburilor comerciale de peste 6,68 miliarde de dolari, valoare care este însă mult sub nivelul altor ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Ungaria sau Cehia.
Strict la nivel local, Excelenţa Sa Jiang Yu a ţinut să aprecieze deschiderea găsită la nivelul autorităţilor publice gălăţene şi disponibilitatea acestora de a prezenta oportunităţile investiţionale sau de relaţii la nivelul mediului de afaceri. Printre altele, în discuţie au fost aduse noile elemente logistice pe care terminalul multimodal din Portul Galaţi le va putea oferi, facilităţile vamale din Zona Liberă, inclusiv pentru derularea unor activităţi productive, dublul ecartament CFR pentru conectivitatea cu spaţiul ex-sovietic, dar şi proiectul drumului expres Galaţi – Brăila şi al podului ce va fi construit peste Dunăre. De asemenea, a fost adus în discuţie şi proiectul construirii unui aeroport la Galaţi, proiect deschis mai multor formule de concretizare, inclusiv unui parteneriat public-privat de care ar putea fi interesaţi şi investitori chinezi.
Nu în ultimul rând, o dovadă că relaţiile bilaterale româno-chineze pot lua o formă concretă, o reprezintă colaborarea în domeniul educaţiei. Astfel, de anul viitor, 500 de studenţi chinezi vor studia la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, consolidând astfel paşii care s-au făcut deja în domeniul colaborării universitare. Iar în acest sens, o veste bună este şi aceea că, în prezent, după cum a precizat Excelenţa Sa Jiang Yu, se lucrează la definitivarea unui memorandum pentru recunoaşterea reciprocă a diplomelor din învăţământul superior, ceea ce, desigur, va stimula şi mai mult colaborarea la nivel universitar.