Trei posturi de conducere își așteaptă candidații

Trei posturi de conducere își așteaptă candidații
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, 6 noiembrie, este termenul-limită până la care candidații interesați se pot înscrie la concursul de promovare organizat de ANAF pentru ocuparea unui număr de 58 de posturi de conducere din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

În structura DGRFP Galați, trei astfel de posturi sunt scoase la concurs la nivel local. Este vorba de cel de director executiv colectare la nivel regional, ocupat în prezent de Mihaela Grosman, cel de șef AJFP Galați, deținut la această dată de Cristian Mirică, și cel de șef adjunct AJFP Galați colectare persoane fizice, ce-i revine actualmente lui Dănuț Postelnicu. Alte șase posturi din structurile de conducere ale AJFP-urilor județene vecine din cadrul DGRFP Galați se doresc a fi ocupate în urma acestui concurs.

Înscrierile se fac la sediul ANAF, în baza condițiilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, candidații fiind nevoiți să întrunească criterii privind clasa și vechimea în funcția publică, studiile post-universitare, precum și să nu aibă la activ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile legii. Prima probă, examenul scris, ar urma să se desfășoare pe 18 noiembrie, ora 11.00, la sediul ANAF din București, fiind urmată de interviuri, la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Rămâne de văzut dacă noua conducere a Ministerului Finanțelor Publice va menține acest calendar.

Citit 2378 ori Ultima modificare Marți, 05 Noiembrie 2019 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.