Lună decisivă pentru Electrocentrale Galaţi

Lună decisivă pentru Electrocentrale Galaţi
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

"Următoarea lună va fi decisivă pentru soarta Electrocentrale Galați. Ori restructurăm, ori închidem", ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale. L-am întrebat dacă are informații noi, după întâlnirea de marți, de la Ministerul Economiei, la care au participat șefii combinatului Liberty Galați și cei ai Romgaz, cel mai important creditor al CET-ului gălățean. "Nu știu încă nimic. A fost o întâlnire între ei și tot ei vor lua deciziile. Nu am niciun orizont de timp pentru rezultatele concretele ale acestei întâlniri, dar repet: următoarea lună va fi decisivă pentru noi", a mai spus Sinan Mustafa.

Așa cum "Viața liberă" a mai scris, în perioada imediat următoare urmează să fie aprobat planul de reorganizare a Electrocentrale. Este așteptat mai întâi verdictul adunării generale a acționarilor, apoi cel al Romgaz.

Întâlnirea din 26 mai a reprezentanților Liberty și Romgaz ar putea avea și un rezultat favorabil în ceea ce privește soarta Electrocentrale, dacă Romgaz va accepta continuarea investițiilor în Galați, în loc de închiderea și lichidarea companiei. "Avem aici tot ce ne trebuie, Electrocentrale a fost construită cu cap atunci când a fost construită. Noi mergem pe pașii stabiliți, suntem în termenul de depunere a planului de reorganizare, dar pârghiile nu le mai avem noi", ne-a spus și directorul general al Electrocentrale, Ion Stanciu, care ocupă această funcție din data de 13 mai, după ce fostul director general, Lucian Bălțătescu, și-a dat demisia.

Citit 3399 ori Ultima modificare Joi, 28 Mai 2020 19:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.