O investiție uriașă bate la porțile Galațiului
Foto: Marian Calestru

O investiție uriașă bate la porțile Galațiului
Evaluaţi acest articol
(50 voturi)

Conform unor surse bine informate de pe piața economică locală, Galațiul ar putea beneficia de o investiție uriașă în producție industrială, de peste 100 de milioane de euro în următorii ani, care ar putea crea până la 2.000 de noi locuri de muncă. Este vorba despre un consorțiu internațional, care ar dori să investească în acest proiect 30 de milioane de euro într-o primă fază și care este în căutarea amplasamentului ideal pentru proiectul respectiv. În funcție de piață și de creșterea cererii, valoarea investiției va crește în viitor.

Potențialii investitori au ajuns la Galați, luni, 31 august, unde au purtat o primă rundă de discuții cu reprezentanți ai autorităților locale. ”Timingul” acestei întâlniri nu are nicio legătură cu campania electorală, ci este vorba doar de o oportunitate economică ivită în acest moment, ne-au spus sursele noastre. Discuția de la Galați s-a constituit într-un prim contact cu autoritățile locale, unul de tatonare, în care potențialii investitori au dorit să ia pulsul economiei locale și al ofertei de resurse umane. Există și niște avantaje indiscutabile ale Galațiului care se pare că sunt luate în calcul. Printre acestea se numără cele două universități, imediata vecinătate a Dunării și accesibilitatea transportului feroviar, dar și drumurile naționale la care Galațiul are acces facil.

N.R. Declaraţia despre acest subiect a președintelui Patronatului IMM-urilor Galați, Marian Filimon, apărută iniţial în acest articol, a fost considerată de conducerea ziarului o încercare de manipulare electorală şi, în consecinţă, a fost eliminată. Publicarea acestei declaraţii va fi analizată în cadrul unei şedinţe a Colegiului de conducere, iar declaraţiile tuturor persoanelor care vor încerca să manipuleze opinia publică vor fi restricţionate.

Citit 17805 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Septembrie 2020 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.