Solidaritatea ameninţă cu grevă generală

Solidaritatea ameninţă cu grevă generală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea sindicatului Solidaritatea vorbeşte din nou despre posibilitatea declanşării conflictului de interese la ArcelorMittal Galaţi şi despre strângerea semnăturilor necesare pentru declanşarea unei greve generale în Combinat.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la sediul sindicatului, preşedintele Solidarităţii, Gheorghe Tiber a susţinut că aşteptările sindicaliştilor în ceea ce priveşte dialogul cu administraţia şi în special cu reprezentanţii departamentului de resurse umane au fost zadarnice, şi că variantele rămase pentru conciliere sunt puţine.

„La sfârşitul lunii, pe 30 aprilie, vom organiza o nouă adunare generală a sindicatului, în cadrul căreia vom dezbate mai multe aspecte legate de activitatea Combinatului şi a sindicatului”.

„Vom analiza însă şi posibilitatea redeschiderii conflictului de interese. Până la urmă cred că spre acest lucru ne îndreptăm, pentru că există în continuare nemulţumiri în rândul salariaţilor şi nu putem accepta maniera în care abordează administraţia această chestiune”, a declarat liderul de sindicat.

Întrebat ce susţinere din partea salariaţilor ar putea avea o eventuală grevă generală în condiţiile în care la acţiunile de protest ale sindicatului au participat cel mult câteva zeci de oameni, acesta a spus:

„Admit faptul că la acţiunile de protest ale sindicatului din ultima vreme au luat parte puţini siderurgişti şi iau în calcul faptul că un protest de acest fel ar putea însemna un eşec”.

„Este însă un risc pe care trebuie să mi-l asum. Nu pot sta cu mâinile în sân, nu pot lăsa lucrurile aşa cum îşi doreşte administraţia. Îmi voi face datoria faţă de sindicat, cunoscând faptul că există şi acest risc”.

Reamintim cititorilor că Solidaritatea înainta, la începutul lunii februarie, un document către Ministerul Muncii în care cerea înregistrarea oficială a conflictului de interese, după ce conducerea Combinatului a respins revendicările referitoare la capitolul salarizare din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2010.

Încercare de mediere a conflictului declarat deschis a eşuat după ce şefii Combinatului au susţinut că, din punctul lor de vedere, există un contract colectiv de muncă valabil, ceea ce înseamnă că nu poate exista un conflict de interese legal.

Citit 788 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.