După Galaţi şi Olanda, restructurare şi pe şantierul de la Marea Neagră: Damen Mangalia pierde 228 de oameni

După Galaţi şi Olanda, restructurare şi pe şantierul de la Marea Neagră: Damen Mangalia pierde 228 de oameni
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, reorganizarea Șantierului Naval Damen Mangalia, ceea ce se traduce prin restructurarea a 228 de posturi. Cei disponibilizați vor primi până la nouă salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă.

Damen Shipyards Mangalia S.A. a solicitat Adunării Generale aprobarea planului de restructurare încă din luna august 2020, însă decizia a fost amânată în mod repetat, la solicitarea Ministerului Economiei, în calitate de acționar majoritar indirect, până la clarificarea unor aspecte de ordin tehnic.

Între timp, din cauza scăderii cererii din sectoarele offshore și a concurenței crescute a șantierelor navale care sunt susținute de stat în Asia, activitățile de construcție și reparație navală au scăzut dramatic în 2020, efect exacerbat de impactul pandemiei Covid-19. Ca atare, noile comenzi de construcții navale din Europa au scăzut cu 64 la sută în tonaj anul trecut, comparativ cu 2019 (în termeni valorici: 40 la sută în scădere), conform unui comunicat remis de Damen.

Situația companiei s-a deteriorat. Cheltuielile operaționale ale companiei au fost susținute financiar din credite bancare precum și de către grupul de firme Damen, care, în calitate de acționar minoritar, a acordat împrumuturi prevenind astfel acumularea de restanțe la plata a obligațiilor societății față de stat, angajați, creditori, furnizori etc., precizează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Reorganizarea anunțată de Damen anul trecut implică pierderea a 642 de locuri de muncă în Galați și 228 de locuri de muncă în Mangalia. Tot în Olanda, câteva sute de locuri de muncă au fost declarate redundante. Aceste reorganizări au fost deja implementate la șantierele navale din Galați și Olanda, informează compania.

„Damen este o afacere de familie ce are o viziune pe termen lung. Construcția navală românească joacă un rol esențial în activitatea grupului Damen, iar șantierele Damen Mangalia și Damen Galați au o importanță vitală. Acest lucru este subliniat de numeroasele investiții pe care le-am făcut în ambele șantiere”, a declarat Chris Groninger, director general al Șantierului Naval Damen Mangalia.

Dispar doar 28 de posturi direct productive

Ministerul Economiei face mai multe precizări privind planul de restructurare de la Damen Mangalia. În primul rând, numărul de personal rămas după restructurare nu conduce la scăderea numărului de personal sub numărul existent la momentul preluării companiei în anul 2018 deoarece, în tot acest interval de timp, numărul total de angajați a crescut de la 1.690 (iulie 2018) la 1.935 (iulie 2021). Reducerile de personal se vor realiza preponderent din sfera activității indirect productive și servicii suport (200 angajați) și doar 28 posturi aferente activității direct productive. Prioritatea în încetarea contractelor de muncă va fi la angajații care cumulează pensia cu salariul. În condiții de competență profesională și conduită disciplinară egală, vor înceta în următoarea ordine: - contractele de muncă ale salariaților care dețin sau administrează afaceri de orice natură; - contractele de muncă ale salariaților care mai au un alt loc de muncă; - contractele de muncă ale salariaților care îndeplinesc condițiile de pensionare; - contractele de muncă ale salariaților cu cea mai mică vechime.

Potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, sunt prevăzute între trei și nouă salarii compensatorii, iar Damen s-a angajat să ofere numărul maxim, de nouă salarii compensatorii, mai afirmă Ministerul Economiei.

Citit 11939 ori Ultima modificare Joi, 29 Iulie 2021 12:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.