Controale ITM pe piața produselor industriale

Controale ITM pe piața produselor industriale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a continuat, în trimestrul al treilea din 2022, campania de supraveghere a pieței produselor industriale, în principal pe grupele echipamentelor individuale de protecție (mănuși, măști, combinezoane), malaxoarelor pentru beton sau mortar (betoniere) și explozivilor de uz civil. „În vizitele de îndrumare şi control efectuate, inspectorii de muncă cu atribuţii de supraveghere a pieţei au urmărit conştientizarea şi verificarea producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor implicaţi, asupra necesităţii cunoaşterii şi respectării actelor normative prin care s-au transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piaţă a produselor”, se arată într-un comunicat al Inspecției Muncii.

„La nivelul județului Galați, au fost realizate 18 vizite de inspecţie la producători, importatori şi distribuitori de produse acoperite de actele normative sectoriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii şi au fost evidenţiate în baza de date la nivel naţional 123 de produse. De asemenea, au fost realizate sesiuni de informare împreună cu 18 agenţi economici, în cadrul cărora inspectorii de muncă au prezentat un material care cuprinde informaţii de interes actual privind activitatea de supraveghere a pieţei şi s-au purtat discuţii pe marginea acestuia”, a informat ITM Galați.

Citit 493 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2022 07:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.