Studenţii de la Teatru vă aşteaptă la reprezentația de licență

Studenţii de la Teatru vă aşteaptă la reprezentația de licență
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Viitorii absolvenţi ai Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, de la clasa conf. univ. dr. Radu Horghidan, vă aşteaptă emoţionaţi, vineri, 13 ianuarie, de la ora 19,00, la Teatrul Dramatic, pentru a vedea prima lor reprezentație a spectacolului de licență.

"Visul unei nopţi de vară" este proiectul inclus în programul de practică teatrală „Teatrul și școala - platformă educațională”, coordonat de conf. univ. dr. Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. „Spectacolul produs de Facultatea de Arte din Galați propune o reactivare a textului shakespearian într-o montare studențească care încearcă să-și asume atât obiectivele unui teatru-școală, cât şi pe cele ale unui spectacol, îmbinând textul piesei cu un univers adolescentin contemporan”, spune Radu Horghidan, regizorul spectacolului.

Vor juca cu prospeţime şi poftă de scenă: Florentina Anastasiu (Hermia), Mihaela Grosu (Helena), Roxana Bâclea (Puck), Maria Topor (Titania), Alex Bențea (Lysander), Andrei Ciobanu (Demetrius), George Vintilă (Oberon), Luiza Apostolache (meșter), Laura Vîlcu (meșter), Elena Emandi (meșter), Bianca Totolici (meșter), Mihaela Godorozea (meșter).

Citit 5533 ori Ultima modificare Joi, 05 Ianuarie 2023 16:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.