Euro a pierdut săptămâna trecută 1,5 bani

Euro a pierdut săptămâna trecută 1,5 bani
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Leul a avut o evoluția pozitivă săptămâna trecută, influențată de vânzările de valută ale străinilor interesați să achiziționeze bonuri de stat românești.

Foamea de bani a Trezoreriei, care trebuie să acopere cheltuielile populiste ale guvernului și să achite datoriile din anii precedenți, a făcut ca statul să se împrumute săptămâna trecută cu 4,19 miliarde de lei, cu scadența în iulie 2029, la o dobândă medie de 7,38% pe an, și cu 2,2 miliarde de lei, cu scadența în februarie 2032, la o dobândă de 7,68% pe an.

Cursul euro a scăzut de la 4,9405 lei, la începutul săptămânii, la 4,9255 lei, la sfârșitul ei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,922 - 4,928 lei. Seara, la închiderea piețelor de peste Ocean, cotațiile au scăzut până la 4,911 lei/euro.

Uriașul deficit de cont curent va continua să reprezinte un obstacol pentru leu. Pe de altă parte, intrarea pe o pantă descendentă a prețurilor ar putea oferi BNR oportunitatea de a permite deprecierea cursului, care este folosit drept principală ancoră antiinflaționistă, ceea ce ar putea echilibra deficitul comercial. Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, a declarat, la prezentarea raportului anual asupra stabilităţii financiare, că în România există două riscuri severe, respectiv, creşterea incertitudinilor la nivel global cauzate de criza energetică şi de războiul din Ucraina şi deteriorarea echilibrelor macro interne.

Vineri, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 7,27 la 7,28%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,55 la 7,54%, valoare care nu a mai fost atinsă din 21 iulie 2022, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătite la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 7,91%.

Declarația unui membru al Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale, conform căruia ar fi necesară o limitare la 0,25% a creșterii dobânzii de referință la ședința de la sfârșitul acestei luni, a provocat deprecierea monedei americane. În același timp, un membru al conducerii BCE a declarat că sunt necesare mai multe creșteri de 0,50% ale ratei de referință din zona euro, pentru a frâna inflația, care a fost în decembrie de 9,2%.

Euro a început săptămâna la 1,0874 dolari, maxim al ultimelor nouă luni, dar a coborât la jumătatea ei la 1,0767 dolari, pentru ca vineri să urce până la 1,0858 dolari. Cursul monedei americane a scăzut vineri la 4,5451 lei.

Cursul francului elvețian a crescut până la 5,9786 lei, dar a închis săptămâna la 4,9445 lei. Media lirei sterline a urcat vineri la 5,6182 lei, mai mult cu 4,5 bani față de ședința de luni.

Prețul gramului de aur a urcat vineri la 282,0325 lei, aprecierea datorată creșterii metalului galben la 1.922 - 1.936 dolari/uncie.

Cererea de protecţie în caz de faliment făcută de divizia de creditare a companiei de criptomonede Genesis, care are o gaură de 3,4 miliarde de dolari în relația cu clienții săi, a coborât bitcoin la un minim de circa 20.300 de dolari. Însă pariul pus pe încetinirea ritmului de creștere a dobânzilor de către Fed a ridicat sâmbătă cotațiile la 23.338 de dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din august. La rândul său, ether a sărit, în aceeași zi, la aproape 1.680 de dolari, record al ultimelor cinci luni.

Citit 549 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2023 07:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.