Țigările, considerate mai puțin riscante fiscal decât hainele sau pantofii

Țigările, considerate mai puțin riscante fiscal decât hainele sau pantofii
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Patronul unei firme din Galați care deține, printre altele, și o rețea de magazine, ne-a spus că vrea să aplice sistemul e-Factura și țigărilor pe care le vinde în unitățile sale, dar că nu i se permite să facă acest lucru.

„Le-am cerut distribuitorilor de țigări să-mi dea factură electronică pentru produsele pe care mi le aduc, pentru că vreau să folosesc sistemul e-Factura. Mi-au spus că nu sunt obligați să facă acest lucru. De ce?”, ne-a întrebat omul de afaceri gălățean.

Conform Ministerului Finanțelor, proiectul „e-Factura - sistem obligatoriu de facturare electronică“ a fost demarat în luna martie 2020 de către Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, vizând, în principal, îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Factura electronică este factura emisă, transmisă și primită, în format XML, în sistemul național RO e-Factura, ceea ce permite prelucrarea electronică. Acest sistem este considerat a fi definitoriu pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind posibilă o monitorizare corectă a gradului de colectare TVA. Cu alte cuvinte, instrumentul RO e-Factura este unul de control și urmărire, care influențează, în principal, furnizorii și cumpărătorii.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați a confirmat pentru „Viața liberă” că sistemul RO e-Factura este funcțional și că, de la 1 iulie 2022, la nivelul business-to-business (B2B), firmele care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat sunt obligate să transmită facturile emise în sistemul național RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în acest sistem. „Operatorii care nu au această obligație pot opta”, a precizat AJFP Galați.

Produse din cinci categorii pe lista celor care au risc fiscal ridicat

Potrivit tabelului publicat de ANAF, țigările nu se regăsesc pe lista produselor cu risc fiscal ridicat. Pe lista respectivă se regăsesc numai cinci categorii de produse.

Prima este reprezentată de „Legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile”. „Experiența instituțională a relevat un grad redus de fiscalizare a veniturilor, în majoritatea cazurilor instrumentate la nivelul organelor de control fiscal, veniturile realizate neregăsindu-se în evidențele financiar-contabile ale contribuabililor implicați pe întregul circuit de tranzacționare. Natura produselor, respectiv, caracterul perisabil și destinația finală a acestora, cererea ridicată, modalitățile specifice de comercializare către consumatorul final, inclusiv din perspectiva utilizării pregnante a numerarului ca modalitate de plată în piețele agroalimentare, îngreunează reconstituirea trasabilității produselor și favorizează evaziunea fiscală”, se arată în justificarea încadrării la această categorie.

A doua categorie care prezintă risc fiscal ridicat sunt băuturile alcoolice: „Este recunoscut fără echivoc ca un domeniu predilect în care gradul ridicat de impozitare influențează decizia unor contribuabili de rea-credință de a se implica în fenomene de evaziune fiscală cu aceste produse specifice. Gradul redus de fiscalizare este sesizat constant și de asociațiile reprezentative care acționează în acest domeniu”.

Categoria cu numărul trei: construcțiile noi, unde „volumul tranzacțiilor și dinamica acestora, regimul fiscal care cuprinde anumite specificități și varietatea modalităților de utilizare ulterioară a produsului finit la nivelul societăților necesită o monitorizare operativă a tranzacțiilor pentru prevenirea evaziunii fiscale prin identificarea timpurie a cazurilor de neconformare fiscală și aplicarea tratamentului fiscal corespunzător”.

Cea de-a patra categorie o reprezintă produsele minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș), care au relevat un risc fiscal asociat atât extracției, cât și comercializării ulterioare. Și aici este foarte dificilă refacerea trasabilității produselor, ceea ce favorizează evaziunea fiscală.

În fine, cea de-a cincea categorie riscantă este cea a produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte. „Modul de acțiune bazat pe ciclul de comercializare relativ redus și caracterizat de interpunerea unor societăți cu un comportament fiscal inadecvat care preiau, în mod formal, mare parte din sarcina fiscală, fără a realiza plata obligațiilor fiscale, determină necesitatea unei monitorizări operative a tranzacțiilor derulate ca premisă pentru prevenirea și descoperirea timpurie a faptelor ilicite” - este justificarea încadrării.

Țigările încă nu s-au „calificat” pe lista produselor riscante fiscal

Cum spuneam mai sus, țigările și produsele din tutun nu au fost încadrate pe lista categoriilor de produse ce prezintă risc fiscal ridicat. Asta deși, în cursul anului 2022, la frontiera de est a României au fost constatate 307 acțiuni de contrabandă, fiind descoperite sute de mii de pachete de țigări, transportate atât cu mașinile proprii de contrabandiști, cât și cu autocarul sau camionul. De asemenea, au fost descoperite două fabrici clandestine de țigarete, în județele Neamț și Iași, pentru care și tutunul era introdus fraudulos în țară. Numai la o singură descindere efectuată de polițiștii de frontieră s-au identificat mai multe linii de producere clandestină de țigarete, o cantitate de 1,5 tone de tutun pregătit pentru prelucrare, 2.319.000 de țigări, fără timbru fiscal de acciză, 10.000 de țigarete vrac plus multe accesorii necesare fabricării pachetelor cu țigări de contrabandă.

Citit 2024 ori Ultima modificare Joi, 09 Martie 2023 13:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.