Euro a coborât sub 4,93 lei

Euro a coborât sub 4,93 lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Leul a avut o evoluție pozitivă la redeschiderea pieței valutare, iar în cea monetară indicii ROBOR au revenit la valorile din iulie trecut.

Luni, când piața a fost închisă, cotațiile euro au fluctuat pe piețele internaționale în culoarul 4,905 - 4,937 lei. Marți, înainte de deschidere, moneda unică a atins un minim de 4,911 lei, tranzacțiile fiind efectuate local în culoarul 4,926-4,931 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,9290 lei, minim al ultimei luni și jumătate.

Doar o decizie a BNR de a elibera tensiunile din piața valutară ar putea duce cursul euro peste 4,95 lei, în condițiile în care rezerva valutară a crescut la sfârșitul lui aprilie la 53,341 miliarde euro, iar cea internațională, inclusiv aur, la 59,355 miliarde euro. Valoarea rezervei permite băncii centrale să răspundă cu ușurință unor eventuale mișcări speculative.

Presiune pe dobânzile interbancare

Decizia BNR de a nu mai steriliza excesul de lichiditate din piața monetară a pus presiune pe dobânzile interbancare, scopul fiind de a stimula creditarea consumului și a companiilor, într-un an în care economia românească se contractă. Indicele ROBOR la trei luni a fost primul care a coborât sub pragul de 7%, egal cu cel de politică monetară. A urmat indicele la 6 luni, iar acum se așteaptă scăderea celui la 12 luni. La redeschiderea pieței după minivacanța de 1 Mai, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,71 la 6,70%, nou minim al ultimelor 10 luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 6,86 la 6,84%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 7,12 la 7,08%.

Se aşteaptă ședința de politică monetară a Rezervei Federale

Euro a cunoscut o scădere marți la 1,0948-1,1007 dolari, înainte de începerea ședinței de politică monetară a Rezervei Federale, unde se așteaptă o creștere finală a ratei de referință la 5-5,25%, în condițiile în care apar semne de recesiune a economiei SUA, iar sistemul bancar american se confruntă cu probleme şi cu noi falimente.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 0,982-0,987 franci/euro, iar media ei a scăzut la 5,0033 lei. În schimb, cursul lirei sterline a crescut la 5,6069 lei.

Uncia de aur fluctua în culoarul 1.980-1.990 dolari, iar prețul gramului de aur a urcat la 287,0655 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 371,77 forinți/euro, iar a celei poloneze a scăzut marginal la 4,5892 zloți/euro.

Bitcoin se stabiliza în jurul pragului de 28.000 dolari, iar ether fluctua în culoarul 1.823-1.839 dolari.

 

Citit 478 ori Ultima modificare Marți, 02 Mai 2023 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.