Joia aceasta, se va desfășura ședința de politică monetară a BNR, de la care analiștii nu așteaptă o modificare a ratei de referință. Motiv pentru piața monetar-valutară să fie foarte calmă. Doar media dolarului a crescut semnificativ, de la 4,7191 la 4,7430 lei, după ce aceasta a atins un maxim al ultimelor opt luni față de euro. Față de sfârșitul săptămânii trecute, aprecierea monedei americane este de aproape 5,7 bani. În așteptarea publicării datelor referitoare la piața muncii din Statele Unite, euro s-a depreciat la 1,0460 - 1,0494 dolari. Evoluția survine după declarațiile făcute de oficiali ai Rezervei Federale, care au susținut necesitatea menținerii unei politici monetare strictă pentru a duce inflația la ținta de 2%, ceea ce indică posibilitatea unei posibile majorări suplimentare a ratei de referință până la sfârșitul anului. Media euro a crescut marginal de la 4,9744 la 4,9745 lei, iar tranzacțiile se efectuau în culoarul 4,973 – 4,975 lei, identic cu cel de luni. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu două luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50%, iar cel la 12 luni, la 6,63%. Cursul francului elvețian a scăzut la 5,1499 lei, iar cel al lirei sterline la 5,7323 lei. Prețul gramului de aur a crescut marginal la 278,5272 lei, efect al aprecierii monedei americane, în condițiile în care metalul galben s-a menținut pe o pantă descendentă și se tranzacționa în culoarul 1.817 – 1.830 dolari, fiind atins astfel un minim al ultimelor șapte luni. După aprecierile consistente de la începutul săptămânii, monedele din regiune cunoșteau scăderi marginale. Media celei maghiare a crescut la 387,57 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,6147 zloți/euro. Bitcoin a crescut la începutul săptămânii la 28.488 dolari, dar a scăzut marți la 27.390 – 27.668 dolari. La rândul său, ethereum a scăzut la 1.650 – 1.670 dolari, după ce s-a apropiat luni de 1.750 dolari.
Dolarul a crescut în două zile cu 5,7 bani Scris de Radu Georgescu

Etichetat cu

Radu Georgescu
Articole recente - Radu Georgescu
Se apropie momentul trecerii la 5 lei/euro Euro ar putea trece de 5 lei la jumătatea anului Gramul de aur a crescut la peste 480 de lei Suntem sinteza gusturilor din trei mari imperii! Gastronomia ne definește la fel de mult ca arta și cultura! BNR semnalizează o viitoare depreciere a leului
Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de DorelJoi, 05 Octombrie 2023 09:3992.86.16.***Sunt aproape 20 de ani de cand s-a trecut la "leul greu" si noi socotim tot ca prostii 4 zecimale ale leului greu, cand in realitate exita numai 2 !!!
Subunitatea Leului este BANUL si 100 bani = 1 LEU !
BANUL NU ARE SUBDIVIZIUNE !00