350 de gălăţeni la mitingul din Bucureşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Diurnă pentru protest! *

Peste 350 de gălăţeni vor participa, în Capitală, la protestul organizat de confederaţiile sindicale în ziua în care se va vota în Parlament moţiunea de cenzură introdusă de către PSD.

Potrivit declaraţiilor liderului Cartel Alfa Galaţi, protestatarii gălăţeni pleacă în această dimineaţă cu mai multe mijloace de transport, urmând să se alăture celor aproximativ 80.000 de sindicalişti din toate cele cinci confederaţii sindicale mari din România aşteptaţi să participe la un miting de protest în faţa Guvernului şi la un marş spre Palatul Parlamentului, unde vor sta să afle rezultatul votului la moţiunea de cenzură.

„În acest moment  se fac încă pregătiri pentru deplasarea la Bucureşti. Sperăm ca demersul nostru să nu fie zadarnic, iar politicienii să ţină cont de vocea mulţimii”, ne-a spus ieri după-amiază Romică Gârneaţă, liderul Cartel Alfa Galaţi.

Potrivit organizatorilor mitingului, protestatarii din întreaga ţară sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei, unde la ora 10 va începe acţiunea de protest.

După aproximativ o oră, mulţimea va pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru - Piaţa Unirii  şi se va opri în Piaţa Constituţiei. Se estimează că, aici, protestatarii vor rămâne până după ora 17.

Diurnă pentru protest

O parte dintre participanţii la protestul care are loc astăzi vor primi bani, sub forma unor diurne. Iniţiativa aparţine sindicatelor din care fac parte, conducerea acestora stabilind că delegaţii care vor lua parte la protest trebuie să primească aceşti bani pentru mâncare şi alte cheltuieli care se impun.

Este şi cazul sindicatului Siderurgistul de la ArcelorMittal Galaţi, unde cei 17 delegaţi vor primi câte 100 de lei.

„Sindicatul a decis să acorde această sumă pentru delegaţii care vor lua parte la protest. Este normal să se întâmple acest lucru, pentru oamenii au nevoie să cumpere apă, mâncare”.

„Vorbim despre o acţiune care ţine o zi întreagă şi nu vrem să ne batem joc de aceşti oameni”, ne-a spus preşedintele sindicatului Siderurgistul, Cristian Eftimie.

Citit 821 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.