Nou record pentru gramul de aur

Nou record pentru gramul de aur
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.192 - 2.214 dolari, aproape de maximul istoric de 2.222,39 dolari, atins pe 21 martie, au ridicat prețul gramului de aur de la recordul de 323,4240 lei, atins miercuri, la 327,8351 lei.

Față de începutul anului, prețul gramului de aur a crescut cu 27 de lei, evoluție datorată aprecierii unciei de aur, care s-a amplificat după ce oficialii Rezervei Federale americane au lăsat de înțeles că sunt pregătiți să reducă rata de referință cu 0,75% până la sfârșitul anului, prin trei operațiuni de tăiere, de la 5,25 - 5,50% la 4,50 - 4,75%. Totodată, menținerea unui nivel ridicat al inflației și situația geopolitică încordată pe plan mondial au obligat băncile centrale să cumpere aur.

Vânzările de active considerate riscante, precum euro și valutele de la marginea zonei, au provocat deprecieri. Cursul monedei unice a crescut joi de la 4,9710 la 4,9730 lei, iar cotațiile din piață au urcat la 4,972 - 4,974 lei.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, valoare identică cu cea din 6 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,08%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,09 la 6,08%, valori comparabile cu cele din mai 2022.

La rândul ei, Trezoreria se împrumută în apropierea valorii de 6%. Ea a atras joi 1,06 miliarde lei, printr-o licitație cu scadența în octombrie 2026, peste valoarea programată de 500 milioane lei. Randamentul mediu plătit de stat este de 6,13%/an, în condițiile în care BNR prognozează revenirea inflației în culoarul țintă de 2,5±1 punct procentual.

Dobânzile ridicate stimulează cererea străinilor pentru titlurile de stat românești, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale stabilității leului. La sfârșitul anului trecut, nerezidenții dețineau 26,7% dintre titlurile de stat, intrările la nivelul întregului an trecut fiind de aproape 34 miliarde de lei.

Afirmația unui oficial al Fed conform căruia nu există presiune în sensul reducerii dobânzilor din SUA a apreciat moneda americană, al cărei curs a urcat de la 4,5892 la 4,6085 lei. Pe piețele internaționale, euro s-a depreciat la 1,0775 - 1,0828 dolari.

Euro a pierdut teren și în fața francului elvețian și a lirei sterline, iar media acestora a urcat la 5,0914 lei, respectiv, 5,8167 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 395,83 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,3191 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 68.914 - 70.912 dolari, iar ethereum fluctua între 3.466 și 3.592 dolari.

Citit 886 ori Ultima modificare Joi, 28 Martie 2024 16:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro