În 1989, Combinatul Siderurgic Galați atingea o producție de circa 8,2 milioane de tone de oțel anual. Avea 50.000 de angajați și era deținut și condus de stat.
Acum, Combinatul are puțin mai mult 3.000 de salariați, majoritatea trimiși acasă în șomaj tehnic, datorii de peste un miliard de euro, un singur furnal „funcțional” din șase, care a mers doar vreo două săptămâni din vara anului trecut. Cu banii împrumutați de la Eximbank, Furnalul 5 ar fi trebuit să producă 172.000 de tone de oțel pe lună doar ca să-și acopere cheltuielile. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Mulți spun că decăderea a început odată cu vânzarea combinatului către miliardarul anglo-indian Mittal. Să ne aducem aminte cum a fost.
În 2001, statul român a vândut pachetul majoritar (aproximativ 91,6 %) al societății Sidex Galați SA către LNM Holdings NV (o filială a grupului controlat de Lakshmi Mittal) pentru suma de 70 milioane de dolari. Suma, ridicol de mică, însemna, de exemplu, numai 10% din fierul vechi pe care îl ascundea Sidexul în măruntaiele sale.
La momentul privatizării, combinatul înregistra pierderi cronicizate și era considerat subperformant. Peste 1.000 de firme-căpușă se îmbogățeau de pe urma lui. Ele aparțineau unor politicieni și afaceriști care au făcut averi imense sau au obținut posturi-cheie în stat.
După preluarea de către Mittal, numărul angajaților a fost redus drastic, productivitatea a crescut, iar în câțiva ani combinatul a intrat pe profit. Dar privatizarea nu a fost lipsită de controverse: prețul vânzării a fost mult sub estimări pentru potențialul unității, iar statul român nu a obținut un beneficiu pe măsură din vânzarea unui activ strategic. Unele prevederi ale contractului de privatizare rămân și acum un mister.
În 2006, grupul Mittal Steel a fuzionat cu Arcelor. Combinatul, devenit ArcelorMittal Galați, a beneficiat de viziuni globale, investiții și reorganizări, dar a avut parte și de presiuni de competitivitate: piața oțelului devenea tot mai globală, costurile energetice și cele de mediu erau în creștere. Performanța economică era mai bună, dar s-au înregistrat și tensiuni privind relațiile cu angajații, contractele de muncă, obligațiile publice etc.
Din 2019, un alt indian, Gupta. Grupul Liberty Steel (parte a alianței GFG Alliance, controlată de Sanjeev Gupta) a achiziționat combinatul de la Galați și alte șase unități europene, într-o tranzacție de circa 740 milioane de euro impusă de Uniunea Europeană din motive de monopol. Noul patron a promis investiții majore și tranziția către o producție de oțel „verde” (GreenSteel) până în 2030.
Din păcate însă, singurul lucru verde sunt buruienile crescute printre secțiile încremenite ale fostei perle a siderurgiei românești.
