Monitorizarea BNR ține cursul euro pe loc

Monitorizarea BNR ține cursul euro pe loc
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Evoluția leului a rămas stabilă față de euro și de celelalte valute majore, în condițiile în care Banca Naţională a României (BNR) monitorizează cu grijă piața, înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale. Cursul monedei unice s-a depreciat marginal, la 4,9744 lei, în timp transferurile se realizau în culoarul 4,973 - 4,975 lei, valori identice cu cele de la începutul săptămânii trecute.

Decizia Fed de a reduce dobânda de referință nu a afectat piața monetară locală, unde indicii ROBOR au stagnat la valori apropiate de cele din mai 2022. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61%, iar cel la 12 luni s-a menţinut la 5,65%.

Rezerva Federală americană a decis miercuri să reducă dobânda de politică monetară cu jumătate de punct procentual, de la 5,25 - 5,50%, maximul ultimilor 23 de ani, la 4,75 - 5%, prima măsură de acest gen din ultimii patru ani. Președintele Fed, Jerome Powell, menționat faptul că, până la sfârșitul anului, ar putea fi operată încă o tăiere a ratei de referință, de o jumătate de punct procentual. În 2025, dobânda ar urma să fie redusă cu încă un punct procentual, iar în 2026 o alta de jumătate de punct procentual, care ar trebui să aducă rata la 2,75 - 3%.

Prima reacție a piețelor a fost de depreciere a euro până la 1,1069 dolari, pentru ca apoi cotațiile să urce până 1,1179 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,4657 la 4,4504 lei.

Deprecierea monedei elvețiene față de cea unică a coborât media francului la 5,2625 lei. În schimb, lira sterlină a continuat să se întărească față de euro, iar cursul său a urcat la 5,9110 lei.

Metalul galben a înregistrat un nou maxim, de 2.596,20 dolari, însă prețul gramului de aur nu a atins un nou record, ca urmare a deprecierii monedei americane, și a urcat la 371,0295 lei.

Deprecierea monedei americane a stimulat cererea de criptomonede, iar bitcoin a crescut la 61.626 - 63.205 dolari, în timp ce ethereum a urcat la 2.373 - 2.451 dolari.

Citit 1413 ori Ultima modificare Joi, 19 Septembrie 2024 16:43

1 comentariu

  • postat de Gigi
    Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 21:59
    5.13.194.***
    Daca tot tine BNR ul cursul euro pe loc,n ar putea face ceva și în cazul dobânzilor care nu au niciun control? Ceea ce ne vând ăștia cu robor și ircc sunt doar vrăjeli ieftine și o manipulare crasă a dobânzilor variabile!
    BNR poate orice,dar nu vrea, ei susțin băncile străine,nu cetățenii români!
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro