Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR) cere înfiinţarea unui minister pentru Turism în viitorul guvern al României, argumentând că industria de resort s-a triplat în ultimii cinci ani, iar în 2024 reprezintă aproximativ 6% din PIB, în creştere faţă de 2023, când a avut o cotă de 5,4%. Potrivit unui comunicat al FPIOR, industria ospitalităţii a înregistrat şi cea mai rapidă revenire post-pandemie.
"Deşi se zbat între concurenţa neloială, impozite din ce în ce mai mari şi atitudine de 'inamicul public numărul 1' din partea organelor de control, antreprenorii români din ospitalitate asigură sute de mii de locuri de muncă şi aduc la buget peste 16 miliarde de euro. În aceste condiţii, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii cere un minister pentru Turism în viitorul guvern al României", se arată în comunicatul citat de Agerpres.
"Industria ospitalităţii este un stâlp de rezistenţă important al economiei româneşti. Vorbim despre o industrie cu 2% mai mare decât agricultura, de exemplu, care are un minister reprezentativ. Cred că, peste doi ani, vom reprezenta 7% din PIB şi acum începem să ne consolidăm pe măsură ce ne vom dezvolta", afirmat Valentin Şoneriu, preşedintele FPIOR. La rândul său, vicepreşedintele Corina Martin atrage atenţia că este nevoie atât de un minister dedicat, cât şi de o promovare eficientă a României ca destinaţie turistică.
Totodată, FPIOR solicită viitorului guvern reducerea impozitelor pe salarii şi venituri ale angajaţilor din HoReCa, menţinerea TVA la 9% pentru mâncare şi păstrarea tichetelor de vacanţă.