Consiliul de Administraţie al Grupului TTS, din care face parte și operatorul fluvial CNFR Navrom SA Galați, a aprobat un proiect de investiţie pentru sporirea capacităţii de operare a terminalului cerealier al companiei din Portul Constanţa.
Potrivit unui comunicat al TTS, remis Bursei de Valori Bucureşti, investiţia va fi realizată de filiala Canopus Star Constanţa. Bugetul estimat al proiectului este de 22,9 milioane de euro, fără TVA, din care aproximativ 35 la sută va fi acoperit din resursele proprii ale Canopus Star, diferenţa urmând a fi finanţată printr-un credit bancar aflat în fază de negociere.
Lucrările vor începe în ianuarie 2025 şi se estimează a fi încheiate la finalul trimestrului întâi din 2026.
Proiectul constă în investiţii pentru creşterea capacităţii de depozitare a terminalului, de la 110.000 de tone în prezent, la 180.000 de tone. Investiţia cuprinde şase celule cu o capacitate de depozitare de 10.975 tone fiecare, cinci celule buffer cu o capacitate de depozitare de 863 tone fiecare, un nou punct de preluare marfă de la unităţi fluviale - precum cele operate de CNFR Navrom, echipamente pentru unul din cele două puncte noi de descărcare camioane, echipamentele necesare (benzi, elevatoare) care să deservească fluxurile de marfă şi conexiunile cu vechiul terminal şi trei cântare de flux, precizează TTS.
"Noul terminal va primi marfa de la barje şi de la camioane prin două puncte de descărcare, cu o capacitate de preluare de 350 tone/oră fiecare. Pentru transbordarea mărfurilor în nave vor fi utilizate cele două shiploadere existente care asigură o viteză de 800 - 1.000 tone/oră", se mai arată în comunicat.