Bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, aprobat pe 25 martie, le-a adus o uriașă surpriză neplăcută salariaților regiei din întreaga țară. Navigatorii nu numai că nu vor avea parte de creșterea salarială prevăzută prin contractul colectiv de muncă valabil până în 2026, dar pierd voucherele de vacanță și alte drepturi de natură salarială. În schimb, directorii AFDJ și membrii Consiliului de Administrație vor avea venituri ireal de mari. În condițiile în care negocierile de la Guvern de luni, 7 aprilie, s-au soldat cu un eșec, navigatorii anunță că, începând cu 1 mai, vor bloca bara Sulina, canalul Sulina și șenalul navigabil, situație în care statul român ar putea fi nevoit să plătească despăgubiri uriașe armatorilor și beneficiarilor mărfurilor care vor fi blocate pe Dunăre.
Președintele Sindicatului Lucrătorilor de la Dunăre „Farul” și vicepreședintele Federației Trans-Conex, Ștefan Frunză, spune că adoptarea contractului colectiv de muncă s-a făcut fără respectarea legii și fără consultarea sindicatului, ci doar cu „o informare” a acestuia. Deși în anul 2023 AFDJ a realizat un venit suplimentar de peste 26 milioane de lei, iar pentru anul 2025 s-a prevăzut un venit majorat cu 27,56% față de anul 2024, bugetul aprobat, pentru al doilea an consecutiv, nu prevede creștere salarială pentru angajații regiei și nu cuprinde celelalte cheltuieli de natură salarială în cuantumul stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, dar au fost prevăzute creșteri salariale substanțiale pentru conducerea executivă și membrii Consiliului de Administrație, spune Ștefan Frunză.
Peste 68.000 de lei, salariul lunar al unui director AFDJ
Conform sindicalistului gălățean, bugetul de venituri și cheltuieli aprobat nu prevede niciun leu majorare pentru salariați, dar are în vedere creșterea salariilor celor doi directori și a indemnizațiilor pentru membrii CA. „Cei doi directori au peste 68.000 de lei pe lună, iar dacă realizează anul acesta indicatorii de performanță, și îi vor realiza, la anul mai iau încă 12 salarii, deci, practic, au aproape 140.000 de lei pe lună. Iar membrii Consiliului de Administrație, pentru o ședință pe lună, de patru-cinci ore, iau o indemnizație de circa 32.000 de lei lunar, asta în timp ce, reamintesc, angajații nu au un leu creștere salarială, ba chiar mai pierd din drepturile prevăzute prin CCM-ul valabil”.
CITEȘTE AICI Reacția conducerii AFDJ la acuzațiile aduse de Sindicatul „Farul”
„Ordonanța trenuleț” nu se aplică în cazul AFDJ
Se pare că motivul invocat de conducerea AFDJ pentru neacordarea drepturilor prevăzute de contractul colectiv de muncă îl reprezintă ordonanța austerității, așa numita „ordonanță trenuleț”. „Greșit!”, afirmă sindicalistul, precizând că aceasta se aplică NUMAI societăților și instituțiilor înființate de statul român. Or, „Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a fost înființată prin acord internațional, în urma Convenției de la Belgrad din 1948, iar statul român, în 2003, a stabilit doar organizarea și funcționarea RA AFDJ Galați, nu și înființarea și rolul strategic de interes internațional de administrare a 1.075 km de Dunăre fluvial- și maritimă”.
În plus, spune președintele Sindicatului „Farul”, „dispozițiile legii privind reorganizarea regiilor autonome prin divizarea activităților de servicii publice de cele comerciale nu pot fi aplicate în cazul AFDJ, deoarece RA AFDJ Galați este o regie specială, de interes internațional, nu derulează activități comerciale. Activitățile specifice desfășurate se încadrează în categoria monopol reglementat, cu regim de importanță internațională strategică. AFDJ este o administrație unică în România, în domeniul asigurării condițiilor de navigație pe sectorul românesc al Dunării și pe brațele adiacente, precum și administrarea barei Sulina. AFDJ nu este înființată de statul român, deci salariile se stabilesc prin contractul colectiv de muncă negociat și semnat cu administrația”. Actualul CCM a fost înregistrat la ITM Galați pe 1 septembrie 2023, este valabil până în 2026 și are putere de lege. Ordonanța austerității de care se prevalează conducerea a apărut după această dată, iar efectele sale nu pot fi retroactive, afirmă șeful sindicatului din AFDJ.
Acest lucru a fost confirmat inclusiv de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în februarie 2025, într-un răspuns la o interpelare parlamentară a senatorului Ștefan Borțun. „Practic, răspunsul ministrului Transporturilor a confirmat clar reglementările cu privire la divizarea regiilor autonome și la măsurile de austeritate NU se aplică în cazul Regiei Autonome AFDJ Galați. Însă, luni, la negocierile de la Guvern, am fost sfidați - cu cinism, cu aroganță, aș putea spune - de secretarul de stat de la Transporturi, Bogdan Mîndrescu, și secretarul de stat de la Finanțe, Mihai Diaconu, care au afirmat că răspunsul ministrului Grindeanu nu are nicio valoare”, spune Ștefan Frunză.
Navigatorii, vot covârșitor pentru grevă generală din 1 mai
Luni, 7 aprilie, pe durata negocierilor de la Guvern, sirenele navelor maritime și fluviale au sunat din nou, din sfert în sfert de oră, pe toată Dunărea, de la Sulina până la Turnu Severin. Iar ce e mai serios abia acum începe. Peste 90 la sută dintre navigatori au votat pentru greva generală începând din data de 1 mai, dacă guvernanții refuză să aplice legea și prevederile CCM. „Vom bloca bara Sulina, canalul Sulina și șenalul navigabil, situație în care statul român ar putea fi obligat, printr-o sentință a Tribunalului Maritim, să plătească despăgubiri imense atât armatorilor, cât și proprietarilor sau beneficiarilor mărfurilor care nu vor mai fi transportate, pe durata grevei generale, de către navele fluviale sau maritime”, a încheiat președintele Sindicatului Lucrătorilor de la Dunăre „Farul” și vicepreședintele Federației Trans-Conex, Ștefan Frunză.