Peste jumătate dintre siderurgiști ar putea intra în șomaj tehnic de la 1 septembrie

Peste jumătate dintre siderurgiști ar putea intra în șomaj tehnic de la 1 septembrie
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Consiliul de administrație al Combinatului Siderurgic Liberty Galați este așteptat să aprobe, într-una din zilele următoare, trimiterea a circa 60% dintre salariați în șomaj tehnic. Măsura este propusă, în primă fază, doar pentru luna septembrie, dar ar putea fi prelungită dacă nu există bani suficienți pentru repornirea producției. Pe durata șomajului tehnic, relațiile de muncă dintre angajator și angajați nu încetează, dar sunt suspendate, iar salariații beneficiază de minimum 75% din valoarea salariului de bază, însă fără sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu.

Măsura șomajului tehnic, care, joi la prânz, încă nu fusese validată de Consiliul de administrație, ar ajuta administrația Combinatului să reducă cheltuielile fixe, să conserve și să protejeze locurile de muncă, a declarat pentru „Viața liberă” directorul de producție, Cornel Moisescu. Așa cum „Viața liberă” a scris, legea nu prevede o durată maximă de șomaj tehnic.

„Combinatul nu se transformă într-un sat fără câini”

„Dacă măsura șomajului tehnic va fi validată, ea va intra în vigoare de la 1 septembrie, dar nu va fi generalizată. Vom asigura în continuare securitatea combinatului, securitatea energetică, cea a sectoarelor hidroenergetice și de gaze. Apreciez că aproximativ 40% dintre salariați vor rămâne în continuare la muncă. Vor rămâne oameni-cheie din zona producției, cei pricepuți, loiali, meseriași, foarte importanți pentru operațiunile de repornire. Plus cei din sectoarele unde sunt necesare semnături oficiale (vânzări, de exemplu). Nu poți să aduci omul din șomaj tehnic pentru o zi să semneze hârtii și apoi să-l bagi din nou în șomaj”, ne-a spus Cornel Moisescu.

„Funcționalitatea combinatului continuă, chiar dacă la un nivel mai redus, dar el nu se transformă într-un sat fără câini. Este doar o propunere de reducere a cheltuielilor, care sunt mult-mult mai mari decât veniturile.

Măsura șomajului tehnic nu ar trebui să sperie pe nimeni. În Galați sunt și alte firme care practică acest lucru, dar probabil că impactul este mult mai mare în cazul unei societăți de talia Liberty. Dar vreau să vă spun că majoritatea colegilor înțeleg acest lucru.

Deocamdată, măsura șomajului tehnic este propusă doar pentru septembrie, dar va fi un program flexibil, nu este o decizie super-rigidă. Dacă după o lună vom vedea luminița de la capătul tunelului, vom reveni la normal, dacă nu, continuăm cu șomajul tehnic. Dacă va fi să continue, măsura ar putea fi luată și prin rotație, acolo unde situația permite acest lucru. Decizia va fi la latitudinea directorilor de servicii și șefilor de departamente.

Trebuie să facem ceva, trebuie să ținem cont și de veniturile pe care le vom avea și care vor fi din ce în ce mai limitate. Salariile sunt cea mai mare cheltuială lunară, urmate de energie și ratele la bancă. Nu putem negocia scăderea sumelor pentru bancă, așa că acționăm acolo unde putem: la reducerea cheltuielilor cu salariile și la reducerea consumului energetic”, ne-a mai spus directorul de producție al Liberty Galați, Cornel Moisescu.

Sindicatul Siderurgistul AMG îl „roagă” pe directorul general să nu trimită oamenii în șomaj tehnic

Reacția sindicatului reprezentativ de pe platforma siderurgică, Siderurgistul AMG, manifestată printr-o scrisoare trimisă directorului general Ajay Aggarwal și semnată de președintele Gheorghe Bezman, este cel puțin ciudată, dacă nu chiar ridicolă. Liberty Galați este în concordat preventiv de mai multe luni și amenințat de spectrul falimentului, fără bani pentru materii prime și repornirea producției, cu conturile goale, iar președintele Sindicatului Siderurgistul AMG solicită o întâlnire de urgență cu directorul general, „pentru a înțelege mai bine strategia companiei Liberty Galați pe termen scurt, mediu și lung și viitorul resursei umane din companie”. În plus, el se declară „îngrijorat de zvonistica” ce circulă pe platformă.

În scrisoarea semnată de Gheorghe Bezman se afirmă următoarele:

„1. Societatea Liberty Galați a încălcat o serie de prevederi din CCM în vigoare, negociat și semnat cu Sindicatul Reprezentativ Siderurgistul AMG, înregistrat la ITM Galați cu nr. 226/23.12.2024, dorim să abordăm și acest subiect și vrem să știm de ce se întâmplă acest lucru.

2. Solicităm informații cu privire la data pornirii producției de oțel, la unitatea Liberty Galați.

3. Solicităm respectarea zilelor de plată a salariilor pentru toți salariații indiferent de funcție, meserie și profesie, conform CCM în vigoare.

4. Cerem să se facă plata lunară a tichetelor de masă către salariații Liberty Galați, conform CCM în vigoare.

5. Liberty Galați trebuie să respecte legislația națională în ceea ce privește refacerea organismului prin distribuirea alimentației de efort, prevăzută în Legea 319, a Sănătații și Securității în Muncă coroborată cu CCM în vigoare.

Menționăm că suntem îngrijorați în ceea ce privește zvonistica care circulă în Societatea Liberty Galați, cu privire la măsura de trimitere în șomaj tehnic a salariaților, care ar urma să se aplice din luna septembrie.

Sindicatul Reprezentativ Siderurgistul AMG NU ESTE DE ACORD CU ACEASTĂ MĂSURĂ deoarece la accesarea împrumutului de la Exim una din condiții a fost să păstrăm locurile de muncă din societatea Liberty Galați și să nu trimitem oamenii în șomaj tehnic și de aceea vă rog să nu implementăm șomajul tehnic.

La întâlnirea pe care sper s-o avem cât mai curând vă voi înainta și alte propuneri care vor conduce la reducerea costului fix”.

 

CITEȘTE ȘI Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Citit 14932 ori Ultima modificare Marți, 09 Septembrie 2025 20:08

22 comentarii

  • postat de Marcel
    Marți, 26 August 2025 11:02
    5.13.128.***
    S-a trezit marele lider Bezman care de 4 ani încasează pensie și salariu baban de la combinat!Ar trebui fugărit ca un câine,pt că și din cauza acestei zdrențe de sindicat s- a ajuns aici!
    0
    0
  • postat de Levis Tolstoi
    Sâmbătă, 23 August 2025 14:55
    89.136.4.***
    Dați afară 80% din muncitori! Vin la muncă să se odihnească de doi ani. Și așa dormeau și înainte în vestiare. Electricienii erau cei mai puturoși, schimbau un bec o dată la 3 luni. TESA să rămână!
    1
    2
  • postat de IULIAN
    Vineri, 22 August 2025 15:17
    89.137.30.***
    ...el este regina din stup,trântorii sunt așa zișii specialiști TESA iar albinele(bolnave) sunt navetiștii care acum vin cu bicicleta.Asta e, să zică cineva că nu am dreptate.
    1
    5
  • postat de otelul e viitorul
    Vineri, 22 August 2025 15:09
    89.136.185.***
    CSG trebuie cumparat de un consortiu format din Japonia-Germania-SUA plus investitori romani ! Romania sa pastrezxe ceea ce e strategic!
    2
    4
  • postat de Albert
    Vineri, 22 August 2025 12:59
    5.13.180.***
    Prelungirea bolii în detrimentul salariaților.Sefi de sindicat, spuneți oamenilor adevărul! Justiția știe ce face, borza știe ca face....
    1
    2
  • postat de Trădare !
    Vineri, 22 August 2025 11:05
    5.13.138.***
    Domnul Borza a puso rau prin prezentarea unei liste(trucată) cu cei care vor restructurare.Fiind avocat stie ca falsurile in înscrisuri = puscarie.Asa ca o sa fie Sat FĂRA CÂINI domnule ing.Moisescu.
    1
    3
  • postat de Quaestio
    Vineri, 22 August 2025 10:19
    86.124.200.***
    Daca mai are Valoare/viitor , Statul ar trebui sa dea comenzi/cumpere din marfa Produsa de combinat. Cum ar fi tevile din Otel si Fonta ductila -lucrarea de Inlocuire conducta magistrala de Apa Fir4 .
    3
    1
  • postat de Quaestio
    Vineri, 22 August 2025 10:12
    86.124.200.***
    (in realitate)Probabil domnu' Sindicalist isi face Griji ptr job-ul/Viitorul lui ...sa citeasca printre randuri , sa-si dea seama , nu cumva e cazul sa migreze la alte Sindicate ?
    1
    3
  • postat de Lucian Leonte
    Vineri, 22 August 2025 08:41
    5.13.175.***
    Un dezastru creat de UE prin marionetele lor. Acest regim care dicteaza de la Bruxelles privatizari și finanțări. Acest UE=faliment.
    4
    3
  • postat de Cosmin
    Vineri, 22 August 2025 07:13
    62.217.224.***
    Așa zisul plan de restructurare, o cacialma, SF. Aprobarea concordatului merită anchetată penal. Interesul lui Borza, să ia bani. Fără aprobarea lui, f discutabilă, bani ioc. Parcă ANAF contestase
    0
    4
  • postat de DC
    Vineri, 22 August 2025 03:04
    86.124.200.***
    “Afacerea Liberty Galați”: Procurorii se încălzesc pe margine, cu ochii pe administratorii concordatari Euro Insol și CITR" (articol apărut pe site-ul Săptămâna financiară - 20.08.2025).
    0
    5
  • postat de IULIAN
    Vineri, 22 August 2025 02:25
    89.137.30.***
    Dacă s-ar lua la periat istoricul recent al Combinatului multe capete ar pica...cine să facă asta?..miliția locală care dă amenzi de parcare la băbuțe care vând patrunjel?
    1
    3
  • postat de Adrian
    Joi, 21 August 2025 23:38
    86.124.200.***
    Bezman e ridicol, această măsură trebuia aplicată de mult. Nici o companie nu ar fi plătit salarii atîta timp fără să se producă nimic.
    4
    52
  • postat de Hermann
    Joi, 21 August 2025 21:42
    86.120.239.***
    După mine, singura soluție pe viitor ar fi un nou patron și cineva dispus să investească în modernizarea combinatului.
    7
    44
  • postat de Levis Tolstoi
    Joi, 21 August 2025 21:25
    89.136.4.***
    Fraierii pleacă, pilele rămân.
    5
    46
  • postat de Stoica
    Joi, 21 August 2025 21:19
    109.166.130.***
    Concordatul a fost trecut în mod fraudulos .Semnăturile ANAF și Exim Bank nu exista, dar evident că justiția este oarba! Faliment scrie pe combinat, oricât îl fardează !
    8
    43
  • postat de Razzy
    Joi, 21 August 2025 19:45
    86.120.239.***
    La munca cu CV-ul in dinti ! Se cauta oameni la Tancrad, Umbrarescu, Citadina etc. Dar acolo nu o sa dormiti sau sa jucati table ca in Liberty ! Fatarnicilor puturosi
    34
    48
  • postat de Romani contra romani. Măcar puneți drapelul Indiei pe Turn! :-(
    Joi, 21 August 2025 19:21
    46.97.168.***
    Nu aveam așteptări, din moment ce Borza, prin planul de restructurare i-a acordat indianului 6 luni pentru a-si refinanța afacerea!
    Combinatul se sufoca azi, dar noi ii punem masca de oxigen în 2026.
    6
    41
  • postat de costelzn
    Joi, 21 August 2025 18:47
    86.124.200.***
    O luna /?Deocamdata.Speranta moare ultima cu..revenirea!Un lucru bun e ca au trimis pensionarii acasa .Mai strang ceva banuti sa dea salarii etc..Pensionarii trebuie sa multumeasca ca i au tinut atita
    8
    39
  • postat de Ateliere,cabine de comandă ,magazii,birouri,Aer conditionat si sporuri si grupă.Gata nenicule.Cine nu adună cu noi,Risipește.
    Joi, 21 August 2025 18:28
    128.127.118.***
    in conditiile actuale,cu o coaliție monstruoasă la conducere,si un presedinte de râsul curcilor,când sau adunat toți jăcmănitorii sa apuce ce mai e de apucat.ăsta e sfârsitul.
    34
    26
  • postat de Trista soarta, CSG devine istorie!
    Joi, 21 August 2025 18:14
    86.124.202.***
    Singura sansa a combinatului e schimbarea patronatului insa cum nimeni nu e interesat de aceasta activitate falimentara devine evident ce urmeaza! 1965 - 2025?
    4
    38
  • postat de Nea Borza, matale ce șaibă stricată ai făcut? Conform saibei, în Septembrie trebuia sa repornim, sa platim datorii, nu sa șomăm!
    Joi, 21 August 2025 17:22
    46.97.168.***
    80% în șomaj tehnic, nu 60.
    O luna? Mai degrabă mai multe.
    Repornire? In 2026.
    Finanțare? Nu-i treaba indianului.
    Concordat? Mai degrabă faliment.
    Planul de redresare? Începem cu somaj.
    3
    59

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro