Guvernul României, singura șansă reală pentru Liberty Galaţi

Guvernul României, singura șansă reală pentru Liberty Galaţi
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Începând cu ora 0.01 a zilei de miercuri, 1 octombrie, banca de stat Exim Bank poate cere oricând plata anticipată a primului credit de 150 milioane de euro acordat, în decembrie 2023, combinatului gălățean patronat de Sanjeev Gupta, pe motivul nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de împrumut. Practic, implicarea cât mai rapidă a Guvernului României în deblocarea situației rămâne cea mai viabilă soluție pentru ca Liberty Galați să mai continue să existe.

Circa două sute de siderurgiști s-au adunat, miercuri dimineață, la un protest convocat în fața porților combinatului siderurgic Liberty Galați. Nu a fost un protest spontan, ci o mișcare anunțată din timp pe rețelele sociale ale siderurgiștilor, dar, chiar și așa, numărul participanților a fost mult sub așteptări.

Oamenii au mers întâi la sediul sindicatului, unde se pare că nu au găsit pe nimeni cu care să vorbească. Au intrat apoi în incinta Combinatului, fără a fi opriți de agenții de pază, și au mers în fața turnului administrativ, în care sunt birourile conducerii. Au fost întâmpinați de directorul de producție, Cornel Moisescu, și de directoarea de resurse umane, Mihaela Vereș.

Totul a decurs civilizat, fără niciun fel de incidente. Siderurgiștii și-au spus nemulțumirile, reprezentate în cea mai mare parte de întârzierile la plata salariilor, a tichetelor de masă și a indemnizațiilor de șomaj, iar cei doi oficiali ai companiei le-au prezentat detalii despre situația reală în care se află Liberty și acțiunile care se întreprind.

Se așteaptă o reacție de la Guvern

Prima și cea mai importantă direcție de acțiune o reprezintă cea de pe relația cu Bucureștiul, mai exact cu Guvernul României. Este o relație cu un singur sens deocamdată, întrucât este așteptată o reacție din partea Executivului, mai ales după sfârșitul zilei de 30 septembrie.

Să explicăm: începând cu ora 0,01 a zilei de 1 octombrie, Exim Bank, bancă de stat controlată de Guvern, poate cere oricând plata anticipată a primului credit de 750 milioane de lei (150 milioane de euro), acordat către Liberty în decembrie 2023. Motivul este dat de faptul că proprietarul combinatului de la Galați, Sanjeev Gupta, nu a respectat clauzele contractului de credit. Acestea prevedeau, printre altele, rulaj de capital, repornirea producției și o anumită cantitate de produse. Orice încălcare, oricât de mică, îi dă dreptul băncii să ceară plata anticipată și imediată a creditului. Bani pe care, evident, Liberty Galați nu-i poate plăti.

Gupta la Galați: septembrie, ultimul bal?

Ultima păsuire acordată de statul român a fost în martie 2025, condiția impusă lui Gupta fiind aceea de a contribui cu acțiunile blocate la Greensill. Lucru care nu s-a întâmplat.

În articolul „Planul B la Combinat: o companie nouă, cu patroni români. 30 septembrie, ziua decisivă”, publicat de „Viața liberă” pe 27 august, administratorul concordatar Remus Borza spunea: „Până la 30 septembrie avem un acționar, o să-l avem și după 30 septembrie, doar că va deveni un acționar ostil. Până la 30 septembrie încă-i băiat bun, are certificat de bună purtare. După 1 octombrie, lucrurile se vor schimba. Statul evident că nu o să-i mai dea nicio păsuire, pentru că această obligație de a veni cu garanții suplimentare a avut-o încă de la primul credit, de pe Liberty, de acum aproape doi ani”.

A doua direcție de acțiune ține de administratorii concordatari, Euro Insol și CITR, care încearcă să găsească soluții de finanțare, dar până acum nu s-a anunțat nimic clar.

A treia direcție o reprezintă eforturile de a mai strânge bani pentru repornirea finisării (incluzând LBR-ul, galvanizarea și tabla vopsită), pentru onorarea comenzilor către Mairon și Bilka și pentru a se mai plăti din datorii.

Întârzieri semnificative la plata salariaților

La ora actuală, sunt restante la plată lichidarea pe luna august (care trebuia plătită pe 11 septembrie) și avansul pe septembrie (care trebuia plătit pe 25). Mai trebuie achitate bonurile de masă pe două-trei luni, până în august inclusiv, întrucât în lunile septembrie și octombrie (luni cu încetare temporară a lucrului) bonurile de masă nu se plătesc.

Pentru cei 3.300 de siderurgiști trimiși acasă în lunile septembrie și octombrie cu plata a 75% din salariul de bază, trebuie achitate indemnizațiile de șomaj, tot de către Liberty, de două ori pe lună, în sistem avans-lichidare. Nici acestea nu au fost plătite pe luna septembrie.

Nu există un buton magic pentru repornirea Combinatului

Chiar dacă Guvernul României reacționează instant după data de 1 octombrie, nu înseamnă că situația de la Liberty se va redresa ca prin minune. Combinatul are nevoie de cel puțin o lună de zile pentru a reporni. Nu există un buton magic. Chiar și dacă cineva ar veni cu un miliard de euro cash la Combinat, tot ar fi nevoie de timp, pentru că situația este foarte încurcată.

Surse din cadrul administrației ne-au spus că cea mai bună soluție pentru Combinat ar fi ca un viitor investitor să aibă experiență și afaceri tot în zona metalurgică, să poată balansa, la nevoie, eforturile financiare și de management între o afacere și alta. Pentru un „outsider”, oricum s-ar numi acesta, lucrurile ar fi mult mai grele.

De asemenea, cu cât se stă mai mult în această situație, cu atât șansele de a reporni producția scad. Nu e vorba numai de echipamentele care se degradează pe zi ce trece, cât de forța calificată de muncă. E greu spre imposibil să mai aduci înapoi meseriașii și specialiștii pe care i-ai pierdut.

Și un ultim aspect: în cazul superoptimist al preluării Combinatului de către un alt investitor și al repornirii producției, trecerea nu se face așa de ușor. Sunt necesare luni de discuții, comisii, rapoarte etc., așa cum s-a întâmplat și atunci când SIDEX-ul a fost preluat de Mittal, și atunci când l-a cumpărat Gupta. Or, până acum, din partea Guvernului nu au existat decât intenții, nimic concret.

Citit 5302 ori Ultima modificare Joi, 02 Octombrie 2025 22:49

31 comentarii

  • postat de Și-a incheiat ciclul normal de viata.
    Joi, 02 Octombrie 2025 17:25
    128.127.119.***
    Ne tot kkm pe noi sa proptim religve, de la grădinițe pana la CSG. Este depășit dpdv tehnic. Trebuia închis de mult și făcut unul modern mai departe de oraș, iar terenul folosit pentru extinderea GL.
    3
    2
  • postat de Quaestio
    Joi, 02 Octombrie 2025 16:50
    86.124.202.***
    In functie de raspuns intelegi daca vom avea (pe bune)industrie Aparare sau ...suntem dusi cu presul(precum la corvete) , si in Realitate vom cumpara dotare/armament din alte tari .
    0
    2
  • postat de Quaestio
    Joi, 02 Octombrie 2025 16:47
    86.124.202.***
    @csg 1965 - preluarea de catre Stat(plus partener privat) era O IDEE . De ce nu vrea/nu poate statul ..aici e cheia .In trecut n-a putut/n-a stiut .Acum vrea/poate ? Degeaba visam/dorim daca el PLOUA.
    0
    1
  • postat de istoria privatizarii in romanica
    Joi, 02 Octombrie 2025 16:33
    173.245.207.***
    singurii directori competenti si relativ onesti au fost pina in 90. dupa aia au venit romani si straini doar pentru a devaliza combinatul.vezi vilele si averile facute de directorii romani.
    1
    3
  • postat de Marian
    Joi, 02 Octombrie 2025 16:30
    188.26.145.***
    Ce treaba are guvernul in falimentarea asta? Cand Nastase a vandut combinatul toata lumea a votat PSD si tot asa au votat galatenii pana in 2025. A fost evident ca SIDEX nu va mai avea viitor .
    0
    5
  • postat de Blocaj.
    Joi, 02 Octombrie 2025 14:52
    5.13.138.***
    Patronul indian a vandut vila sa din Dubai pe aproape 12 mil.de dolari.Daca ANAF-ul ar cere sa i se blocheze conturile pâna ce plateste datoriile catre stat poate ar mai fi sperante ,dar asa de unde?
    1
    6
  • postat de Cetatean
    Joi, 02 Octombrie 2025 12:25
    128.127.118.***
    Din pacate, ce-a ``papat lupu``e bun papat ! O spun cu mare regret !
    1
    9
  • postat de Just saying
    Joi, 02 Octombrie 2025 12:02
    46.97.169.***
    Dacă vreun patron roman ar fi făcut în India năzbâtiile făcute de acționar în țărisoara noastră... ar fi fost de mult azvârlit în cușca leilor. Aici a găsit teren propice și oameni dispuși la rele.
    0
    18
  • postat de roman verde
    Joi, 02 Octombrie 2025 11:48
    165.225.206.***
    Nu merge cu "sa ni se dea" sau "sa ni se faca". Nu uitati ca din cauza managementului defectuos al statului Roman s-a privatizat SIDEX-ul.
    Situatia in metalurigie este dificila pentru toate firmele.
    2
    14
  • postat de Nelămurire
    Joi, 02 Octombrie 2025 11:43
    46.97.169.***
    Nu sunt bani ptr plata șomajului. E de înțeles.
    Dar Clubul Sidex, cele 3 scări de bloc în care locuiau expatii si indienii s-au vândut, asa cum publica Viata Libera?
    Cine a înhățat mălaiul? :-)
    1
    15
  • postat de Lucian Leonte
    Joi, 02 Octombrie 2025 10:48
    217.166.251.***
    Unde sunt promisiunile care spuneau ca privatizarea aduce rentabilitate si bunastare? Ar trebui ca, guvernul Nastase si Comisia Eurpeeana sa plateasca pentru situatia combinatului.
    1
    12
  • postat de florin
    Joi, 02 Octombrie 2025 10:31
    86.124.202.***
    Deci @Zanc tot rușii sunt vinovați!!!!Rușii de exemplu au secretizat contractul de vînzare!Rușii au închis cocseria find prima lovitură!Rușii au închis capacități de ex LSF după modernizare!Rușii ....
    11
    5
  • postat de O sa fie greu o sa fie Nicusor.
    Joi, 02 Octombrie 2025 09:57
    149.102.235.***
    Statul n-ar mai fi trebuit sa mai bage niciun un leu , dupa ce PSD-ul a praduit Sidex-ul pe degeaba la privatizare.De ce?Pai cine l-a luat pe degeaba era clar ca-l va pradui si-l va da gloaba.
    1
    10
  • postat de Ecaterina Geta Jones
    Joi, 02 Octombrie 2025 08:40
    86.121.247.***
    Adică nicio șansă.
    4
    12
  • postat de Comisarul Rex
    Joi, 02 Octombrie 2025 08:23
    194.105.20.***
    Un articol corect, bine scris. Combinatul are sansa lui. Doar ca aceasta sansa trebuie sa vina cat mai repede pana nu va fi prea tarziu. Fara politicianisme gen Ciolacul salvatorul Galatiului.
    5
    20
  • postat de Clovnul , circul și prostimea
    Joi, 02 Octombrie 2025 07:27
    109.166.128.***
    Faceti o petiție către ND .. președintele vostru . Poate va ajuta
    26
    13
  • postat de florin
    Joi, 02 Octombrie 2025 07:11
    86.124.202.***
    Da nu exista buton magic!Atunci cînd Gupta a preluat combinatul nu era în situația de astăzi!Fara furnizori,clienți etc!sSngurul furnal cu oprire in 2026!Forta de munca îmbătrânită!Aștept miracolul da
    4
    19
  • postat de Zanc
    Joi, 02 Octombrie 2025 04:31
    86.124.200.***
    Asa ca Indianul a facut jocul rusilor de a falimenta toate combinatele unde era actionar pentru a nu mai produce nimic , oricum va fi despagubit de rusi subtil.
    6
    20
  • postat de IULIAN
    Joi, 02 Octombrie 2025 01:51
    89.137.30.***
    Umbrărescu președinte...și Dan Diaconescu atașat pe lângă ambasada din Arad.
    17
    7
  • postat de IULIAN
    Joi, 02 Octombrie 2025 01:46
    89.137.30.***
    Să facem un scenariu SF, Guvernul cumpără de la Umbrărescu posibila vănzare...La Autostrăzi visăm,amin..așa a zis popa
    11
    7
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 23:32
    5.13.129.***
    Sa traiasca E-ul! Ati stat ca prostii si ala l-a vandut pe cateva zeci de mil de $! Ca si SNG-ul! Ati facut praf si restul de fabrici! PASIVITATEA NASTE MOSTRI! Mai uniti sunt doi dusmani decat noi!
    8
    20
  • postat de Dorel
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 21:30
    86.124.202.***
    In cazul "superoptimist" de preluare a combinatului de catre alt investitor, lucrurile sunt foarte simple:Gupta arestat pentru deturnare de fonduri si transfer de proprietate in baza datoriilor.
    6
    38
  • postat de csg 1965
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 21:11
    89.136.7.***
    CSG e un bun national si strategic si daca il pierdem Romania nu va mai avea industrie , se pierd toate aceste meserii din siderurgie !
    In cazul unui razboi daca nu ai industrie ,otel, metal esti pa
    15
    32
  • postat de csg 1960
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 21:07
    89.136.7.***
    Solutii 2 - un grup de investitori romani in parteneriat cu statul si sa produca pentru nevoi interne in primul rand apoi pe extern
    14
    19
  • postat de csg 1960
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 21:06
    89.136.7.***
    Solutii - investitori puternici din Germania, SUA, Japonia, China
    - in contul datoriilor statul sa preia combinatul si sa dea comenzi pt autostrazi, nave, masini, armament etc
    16
    16
  • postat de maurice
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 20:38
    5.13.145.***
    Ce sa faca guvernul? Sa amane agonia? Sa finanteze combinatul care e in picaj si nu e profitabil deloc?
    15
    20
  • postat de Quaestio
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 20:36
    86.124.202.***
    Deci Guptaru' ne-a dus cu Presu' - ca vinde nu stiu ce actiuni si aduce bani/capital. D'aia ...Tacea de nu se mai oprea . Deci il ia/executa Statul , dar Costurile de Productie(energia) cum faci ?
    3
    25
  • postat de UMB
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 19:42
    46.97.169.***
    Gupta este ciumeg.
    A fost omenos cu politicienii, a lăsat loc de buna ziua. Daca voiau sa-l execute, o făceau azi!
    Așadar, o sa-l cheme la o înțelegere, timpul va trece. Și tot va trece...
    2
    38
  • postat de un patriot.
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 19:34
    46.97.169.***
    Și sărăci, și fudui.
    "Surse din cadrul administrației spun ca ar fi bine ca noul investitor sa nu fie outsider."
    Sigur. Umbrarescu poate face instrucție cu noi și nu este bine. Vrem tot un indian.
    11
    20
  • postat de caddy
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 19:27
    143.244.52.***
    asta e o gluma buna cu guvernul, mai trebuie sa spuneti de nicusor, si ne tavaleam pe jos
    19
    23
  • postat de Dilema zilei
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 19:26
    46.97.169.***
    Bani de somaj nu exista, iar pe Gupta îl doare în paispe.
    Alt investitor poate prelua în câteva luni și nu va plăti somajul in locul lui Gupta.
    Așadar? Așteptăm ca prostii sau ne luam talpasita?
    3
    36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro