Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Dezbatere pentru salvarea economiei românești
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a organizat miercuri, 28 octombrie, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, o amplă dezbatere publică în cadrul seriei naționale „SupraTAX”, dedicată identificării de soluții concrete pentru sprijinirea și redresarea economiei românești.

„Miercuri, 28 octombrie, în superba sală mică a emblematicului Teatru "Maria Filotti", cu o organizare impecabilă, așa cum se întâmplă mereu la Brăila, am participat împreună cu peste 200 de antreprenori din toate sectoarele economiei românești, la prima ediție a conferinței naționale „SupraTAX”, organizată de către CONAF”, au transmis organizatorii.

Evenimentul a reunit specialiști în fiscalitate, antreprenori și reprezentanți ai administrației publice, într-un amplu dialog despre presiunile fiscale actuale și posibilele măsuri de reechilibrare economică. Scopul conferinței a fost de a genera soluții aplicabile imediat, menite să sprijine mediul de afaceri și, implicit, economia națională.

„Seria „SupraTAX” va culmina cu un document redactat de către CONAF, pe baza concluziilor regionale, care va fi transmis Guvernului, Ministerului de Finanțe și Parlamentului. Scopul este să arătăm, cu date reale din economie, că poți aduce bani la buget fără să sufoci companiile care generează locuri de muncă, salarii și investiții productive. Formatul va fi replicat în următoarele luni în alte județe, pentru a colecta din teren propunerile concrete ale antreprenorilor.”

Citit 1494 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Noiembrie 2025 12:12

1 comentariu

  • postat de Lucian Leonte
    Duminică, 09 Noiembrie 2025 11:32
    217.103.16.***
    Nu ati inteles ca noi nu facem nimic de capul nostru fara stirea Bruxelles. Planurile care le faceti sunt 0 daca nu sunt aprobate de UE. Tara noastra nu este independenta. Sper ca stiti.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.