Licitaţii la CFR - Două gări pentru Arcada Company

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CFR SA a semnat vineri opt contracte cu o valoare totală de 215,7 milioane euro pentru modernizarea a cinci gări şi a unor noi tronsoane de cale ferată, printre câştigători fiind şi firma gălăţeană Arcada Company. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Transporturilor, Arcada Company va contribui alături de Leonhard Weiss şi Isaft Litoral la modernizarea gărilor din Brăila şi Vaslui, contractatele finanţate din fonduri europene având o valoare de 7,6 milioane de euro, respectiv, 5,05 milioane de euro.

În programele de modernizare vor mai intrat gările din Piatra Neamţ, Sf.Ghorghe, Piteşti. Toate contractele pentru gări, cu excepţia staţiei din Piteşti, au o durată de execuţie a lucrărilor de un an si şi cinci luni. Perioada de garanţie pentru lucrări este de doi ani. În ceea ce priveşte tronsoanele de cale ferată, ele urmează a fi modernizate pe relaţia Vinţu de Jos - Coşlariu şi să se execuite lucrări la cinci tuneluri din regionalele Braşov şi Timişoara, proiecte finanţate de asemenea din fonduri europene nerambusabile.

Citit 3500 ori Ultima modificare Duminică, 11 Decembrie 2011 23:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.