Deficitul bugetar nu-i desprins „din Biblie”!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Deficitul bugetar nu-i desprins „din Biblie”!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Limitarea artificială a datoriei publice la pragul de trei la sută din PIB nu face decât să întârzie relansarea economică, apreciază fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu *

Aplicare doar a unui plan de austeritate şi limitarea artificială a deficitului bugetar nu vor avea decât un efect „toxic” pentru economia românească, a apreciat fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în prezent lider al liberalilor din Camera Deputaţilor, în cadrul unei întâlniri avute la sfârşitul săptămânii trecute cu reprezentaţi ai mediului de afaceri gălăţean. „Din păcate, actualul Guvern este un executant extrem de docil al reţetelor FMI şi UE. Iar reţeta FMI se ştie: austeritate urmată de şi mai multă austeritate. Iată, suntem la finele celui de-al treilea an de austeritate, iar economia este tot în suferinţă”, a declarat Tăriceanu, acesta precizând că este greşit să se meargă pe austeritate fără a o cupla şi cu iniţiative stimulative pentru mediul de afaceri.

Dezvoltare pe datorie

În ceea ce priveşte limitarea deficitului bugetar la trei la sută din PIB, aceasta nu ar mai trebui privită „ca pe un fel de Biblie”, ci folosită ca instrument pentru sprijinirea unor investiţii publice, în special în infrastructură. „Toate ţările vestice, după Al Doilea Război Mondial, s-au relansat prin ample proiecte de infrastructură realizate prin împrumuturi făcute de guvernele respective, motiv pentru care au acumulat datorie publică. În fapt, aceasta este întrebarea: dacă facem deficit bugetar, pe ce se duc banii? Dacă îi irosim sau îi dăm clienţilor politici, fără îndoială mai bună ar fi o limitare a deficitului bugetar. Dar eu cred că nu aceasta este soluţia, ci de a utiliza aceşti bani pentru modernizarea infrastructurii, ca motor al dezvoltării economiei.

Dorim ca generaţiile viitoare să aştepte multă vreme într-o Românie care să se dezvolte cât are posibilitatea în marja unui deficit de trei la sută sau convenim la un efort conştient şi responsabil care să ne aducă mai aproape de ţările vestice?”, s-a întrebat retoric Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a precizat că o limitare a deficitul bugetar se impune numai în cazul unor datorii publice foarte mari, precum cele din Grecia, Italia sau Portugalia, dar că este absurd să se impună artificial un prag de trei la sută pentru România, care are un nivel scăzut al datoriei publice. „Ce-i drept, la finele lui 2008, datoria publică era de 18 la sută din PIB, astăzi aproape că s-a dublat, dar fără să vedem unde s-au dus banii. Aici este marea problemă!”, a declarat fostul prim ministru.

Covor roşu pentru investitori

O soluţie de relansare economică ar putea şi ar trebui să fie fondurile europene, dar „incompetenţa face ca România să aibă o performanţă absolut deplorabilă”. În plus, pe fondurile europene „nu este acelaşi dezmăţ pe bani publici precum cel practicat acum cu banii de la buget”, CE fiind mai atentă cu gestionarea banilor decât actualul Guvern cu banii de la buget.

„S-a inventat acel minister condus de Leonard Orban pentru a se obţine, chipurile, o mai bună absorbţie a fondurilor europene. Eu l-am avertizat pe Leonard Orban că riscă să devină ţap ispăşitor pentru incompetenţa lor, pentru că este un ministru care nu are nici un fel de pârghii, nici o putere. Fondurile şi gestionarea lor au rămas în continuare la Ministerul Dezvoltării, la Ministerul Transporturilor şi aşa mai departe... În opinia mea, singura soluţie ar fi ca o astfel de acţiune să fie condusă direct de primul-ministru, dar ce să conducă Boc, în condiţiile în care n-a avut ca angajată nici măcar o secretară”, a punctat Tăriceanu.

Alte două pârghii importante pentru relansarea economiei ar trebuie încurajarea deopotrivă a investiţiilor străine şi a capitalului autohton. „I-am recomandat lui Boc să cumpere 100 metri de covor roşu, ca orice investitor care vine la noi să fie primit cu covorul roşu. Suntem într-o concurenţă acerbă cu ţările din jur - Ungaria, Polonia, Cehia. Acolo unde întâlnesc un teren favorabil, acolo se vor duce investitorii. Dar nu trebuie neglijat nici capitalul autohton. Se ştie, „capitalul este laş”, se duce şi se plasează în locuri mai sigure, iar, la o adică, primul care pleacă este capitalul străin. Dar capitalul românesc este aici şi trebuie sprijinit, pentru că el este temelia economiei”, a explicat fostul prim-ministru.

Citit 2620 ori Ultima modificare Luni, 12 Decembrie 2011 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.