Dobânzile interbancare au coborât la cele mai scăzute valori față de sfârșitul lunii aprilie 2025, înainte de turul întâi al alegerilor prezidențiale.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,90%, față de 6,00% la sfârșitul săptămânii precedente. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,04% la 6,02%, față de 6,11%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,18% la 6,16%, comparativ cu 6,29% în data de 16 ianuarie.
Joi, Trezoreria s-a împrumutat cu 267 milioane de lei, scadente în iulie 2040, la o dobândă medie anuală de 6,91%. La această sumă, s-au adăugat 700 milioane de lei, cu scadența în iulie 2033, la un randament mediu anual de 6,69%.
Un nou maxim istoric pentru metalul galben
Prețul gramului de aur a crescut vineri de la 676,7196 lei la un nou maxim istoric de 687,7477 lei, după ce metalul galben a încheiat cea mai bună săptămână din ultimii șase ani și a atins recordul de 4.991,10 dolari/uncie, apropiindu-se astfel de pragul psihologic de 5.000 dolari/uncie, anticipat pentru partea a doua a acestui an.
La această evoluție a contribuit aprecierea euro la 1,1728 - 1,1834 dolari, cea mai ridicată valoare a ultimelor șapte luni, investitorii căutând alternative la plasamentele în moneda americană, în condițiile crizei provocate de Donald Trump, care a anunțat tarife majorate la importurile din țările europene ce se opun cererilor sale de a controla Groenlanda. Tendința de scădere s-a amplificat în momentul în care s-au amplificat îngrijorările legate de independenţa Rezervei Federale. Reamintim că dolarul a încheiat anul trecut cu o scădere de 9%, cea mai mare depreciere începând cu 2017.
În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3799 lei, în ședința de luni, la 4,3411 lei, în cea de vineri.
Argintul, care a devenit noua vedetă a pieței metalelor prețioase, dar are și un important rol în industria IT și cea a bateriilor, a crescut la peste 103 dolari/uncie. În ultimul an, cei care au investit în metalul alb au obținut câștiguri de peste 200%.
Tendinţă de depreciere pentru euro
Volatilitatea cursului euro a fost minimă, dar cu o tendință depreciativă la nivel săptămânal, în contrast cu evoluția altor monede de la marginea zonei euro.
Tranzacțiile la nivel săptămânal s-au realizat în culoarul 5,089 - 5,097 lei, astfel că media monedei unice a urcat de la 5,0921 lei, la începutul săptămânii, la 5,0961 lei, la jumătatea ei, pentru ca vineri să se retragă la 5,0943 lei.
Vineri, cursul francului elvețian a fost stabilit la 5,4922 lei, maximul săptămânii de 5,4978 lei fiind atins marți. Media lirei sterline a urcat la 5,8743 lei.
Miercuri, bitcoin a alunecat la aproape 87.000 dolari și se tranzacționa la sfârșitul săptămânii între 88.056 și 89.283 dolari. Ethereum a coborât sub pragul 2.900 dolari și fluctua la final de săptămână în culoarul 2.921 - 2.956 dolari.

