Cu austeritatea la sentiment

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Privită drept un potenţial pericol pentru viitorul zonei euro, Italia dă periodic „extemporale” la austeritate, mai ales de când la cârma ţării se află primul-ministru Mario Monti. Şi deocamdată merită laude. Chiar dacă nu are stilul exploziv al predecesorului său, Silvio Berlusconi, actualul premier se remarcă prin capacitatea de persuasiune.

În turneul său prin Franţa şi Germania, Mario Monti a ţinut să remarce faptul că Italia şi-a făcut lecţiile la austeritate şi că merită o recompensă, de exemplu o micşorare a ratei dobânzii la datoria publică a ţării… Declaraţia este cu bătaie spre Berlin, acolo unde Angela Merkel are pâinea şi cuţitul strategiilor financiare europene.

Monti este destul de şiret pentru a nu stârni o reacţie adversă din partea Germaniei, dar aminteşte voalat că există posibilitatea ca italienii să se sature de un spirit teuton prea ermetic în materie de încurajări. Trimiterea este, poate, şi la ce s-a întâmplat în Grecia, unde Germania a fost adesea privită mai degrabă ca un cerber, decât ca un salvator. Dar declaraţiile lui Monti merg bine şi pentru urechile italienilor. De exemplu, să susţii că italienii au destule în comun cu nemţii în materie de disciplină financiară pare o declaraţie uşor exagerată, dar până la urmă, fixarea unui ideal înalt nu poate fi decât benefică. Visul premierului italian este un model social echilibrat, unul cum adesea a lipsit din Italia chiar şi în timpurile bune.

Nu trebuie însă să ne amăgim mai mult decât este cazul. Dincolo de austeritate, tehnocratul Mario Monti trebuie să menţină în spatele său un consens al clasei politice. Deocamdată a reuşit, dar formula va fi câştigătoare atât timp cât simplul cetăţean italian îşi va păstra cumpătul în faţa greutăţilor impuse de curbele de sacrificiu. Probabil, cu ieşirea primilor italieni în stradă, la un moment dat se va întâmpla şi asta, şi consensul politic ar putea să se risipească.

Să nu uităm că în acest an sunt programate în Italia şi alegeri, iar voturile câştigate sau pierdute sunt în viziunea politicienilor mai importante decât orice criză. Monti îşi trăieşte până una, alta „luna de miere” şi profită din plin de ea pentru a bate fierul cât este cald şi, eventual, pentru a menţine vraja consensului cât mai mult timp. Peste vreo zece zile este aşteptat la Roma şi duetul Sarkoyz – Merkel. Iar Monti le-a dat de înţeles că ar fi bine să nu vină chiar cu mâna goală. Italienii sunt sentimentali. Le plac încurajările, recunoaşterea eforturilor, dar îşi găsesc timp să se uite şi la dobânzi.

Citit 5343 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2012 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.