Reabilitarea termică a blocurilor pe bani europeni

Reabilitarea termică a blocurilor pe bani europeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Blocurile de locuinţe din Galaţi vor putea beneficia, din toamna acestui an, de lucrări complexe de creştere a eficienţei energetice, cu ajutorul fondurilor europene din programul Regio, ca urmare a finalizării negocierilor MDRT cu Comisia Europeană. Memorandumul în acest sens a fost aprobat în ultima şedinţă de Guvern. „Schema de finanţare se va aplica blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse din municipiile reşedinţă de judeţ (peste 50 la sută dintre familiile-proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro). Bugetul schemei de finaţare este de 304 de milioane de euro”, se arată precizează într-un comunicat remis redacţiei de MDRT.

Beneficiarii vor trebui să participe financiar la aceste lucrări printr-o cofinanţare de 40 la sută. Restul fondurilor necesare (60 la sută) pentru fiecare lucrare va fi asigurat din bani europeni nerambursabili din FDER şi bugetul de stat. Ratele de cofinanţare ale autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de proprietari vor fi modulate în funcţie de proporţia în clădire a familiilor cu venituri reduse, după cum urmează: 30 la sută contribuţia autorităţii publice locale şi 10 la sută contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50 la sută dintre familiile-proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro; 20 la sută contribuţia autorităţii publice locale şi 20 la sută contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50 la sută dintre familiile-proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro; 10 la sută contribuţia autorităţii publice locale şi 30 la sută contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50 la sută dintre familiile-proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.

Citit 3251 ori Ultima modificare Duminică, 15 Iulie 2012 15:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.