Selgros modernizează magazinul din Galaţi
Foto: Foto: surse on-line

Selgros modernizează magazinul din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Supermarketul Selgros din Galaţi va intra în reamenajare. Procesul, care presupune investiţii de 1 milion de euro, constă în lărgirea spaţiilor dedicate celor mai bine vândute mărfuri - băuturi, dulciuri, alimente de bază şi detergenţi.

Modernizarea unităţilor Selgros din România a demarat în anul 2009, până acum fiind reamenajate 14 dintre cele 19 supermarketuri deschise de companie în ţara noastră. Magazinele au intrat în reamenajare în ordinea în care au fost inaugurate, cel de la Galaţi rămânând la urmă deoarece a fost printre ultimele inaugurate (în mai 2007), alături de unităţile din Brăila şi din Iaşi. Cele trei unităţi vor intra în reamenajare, cel mai probabil, anul viitor, în condiţiile în care compania a anunţat că toate supermarketurile sale vor fi modernizate până la finele anului 2013.

Magazinele Selgros cu numerele 18 şi 19, ultimele construite, nu necesită îmbunătăţiri deoarece ele au fost proiectate după noul format.

Citit 6931 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Septembrie 2012 23:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.