Menarom PEC va investi în 2009 peste două milioane de euro, afirmă directorul general Vergiliu Vals

Menarom PEC va investi în 2009 peste două milioane de euro, afirmă directorul general Vergiliu Vals
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

- Ce reprezintă Menarom PEC la această oră, la un an şi trei luni de la privatizare?

- Menarom PEC reprezintă o societate gălăţeană stabilă, ale cărei afaceri am reuşit, împreună cu acţionarii, să le consolidăm în anul 2008. Consider că schimbarea de macaz pe care ne-am propus-o şi pe care au aşteptat-o în primul rând salariaţii s-a produs şi că am plecat într-o direcţie de creştere, de dezvoltare, care nu mai are posibilităţi de întoarcere în trecut.

- Schimbarea de macaz este doar schimbarea de management sau şi de contacte, de afaceri, de parteneri?

- Aş fi mult prea orgolios, narcisist chiar, să spun că e o schimbare de management. Nu, pur şi simplu e o schimbare de direcţie, după nişte ani de frământări ale fostului Menarom. Cred că am reuşit să începem să dăm satisfacţie aşteptările clienţilor noştri, salariaţilor noştri după un an, 2008, care a fost un an bun din toate punctele de vedere.

- Haideţi să detaliem puţin...

- Iniţial, ne propusesem să ajungem în prima parte a anului la un echilibru financiar, urmând ca în a doua parte să obţinem un profit decent (oricum, în producţie, o marjă de profit de 10 la sută este una enormă). Am reuşit să ne încadrăm în această marjă, de 5-10 la sută, ceea ce ne-a permis să demarăm acel proiect extrem de ambiţios de modernizare a fabricii, a companiei, pornind de la mijloacele de producţie, de la infrastructură. Pentru că, din păcate, în ultimii 20 de ani s-au făcut foarte puţine aici, tocmai din cauza frământărilor de care vorbeam.

- Despre ce valoare a investiţiilor vorbim?

- Practic, valoarea investiţiilor derulate în 2008 a depăşit 1,2 milioane de euro. Pentru 2009, valoarea estimată a proiectelor este de peste două milioane de euro, numai în acest an.

- Criza actuală nu vă face mai sceptici?

- Nu putem noi să fim o oază de linişte, pentru că, vrem nu vrem, facem parte dintr-un sistem şi toate efectele se văd. Dar ne-am propus o direcţie, am intrat într-o horă pe care vrem să o continuăm. Am încercat ca bugetul pe 2009 să fie unul realist, precaut, astfel ca eventualele probleme să le putem gestiona corespunzător.

- Cea mai recentă întâlnire a reprezentanţilor industriei navale s-a încheiat cu concluzia că acest domeniu a ajuns de la boom la criză. A scăzut cererea de nave, de echipamente. V-a afectat acest declin?

- Da, în mod clar. Există o scădere a numărului de comenzi, dar printr-o politică de preţuri adaptată cerinţelor clienţilor noştri, am reuşit să nu fim afectaţi într-un mod extrem de vizibil. Cel puţin pe primul semestru, lucrurile sunt gestionabile într-un mod decent.

Potenţialul societăţii noastre este foarte mare şi nu a fost exploatat pe măsura posibilităţilor. Putem să facem foarte multe; avem un portofoliu de maşini-unelte şi nişte angajaţi extrem de bine pregătiţi. În consecinţă, avem un foarte mare potenţial să le răspundem nu numai clienţilor externi, ci ne-am dori foarte mult să echilibrăm balanţa şi cu clienţi din România.

Sunt puţine lucruri pe care nu le putem face în momentul de faţă, pentru că am reuşit să ne dotăm cu echipamente şi instalaţii cu comandă numerică, de ultimă generaţie. Până la sfârşitul lunii martie va fi pusă în funcţiune o nouă capacitate, o instalaţie de sablare şi una de vopsitorie ultramodernă, într-o hală absolut nouă, construită pe ruinele unei clădiri mai vechi.

Şi nu ne oprim aici. Sunt încrezător că vom putea să recâştigăm cel puţin o parte din clienţii pe care, de-a lungul anilor, i-a pierdut  fostul  Menarom.

- Toate aceste investiţii vor afecta politica de personal?

- Nu, singurul lucru pe care l-am făcut a fost să ne menţinem personalul. Am blocat angajările, asta e o realitate, tocmai ca o componentă acestei atitudini preventive. Dacă vor exista plecări, ele vor fi doar pe cale naturală, nu din vina angajatorului.

Oricum, suntem într-o formulă destul de restrânsă faţă de ceea ce a fost în trecut şi rezultatele din 2008 au demonstrat că în această formulă restrânsă se pot obţine rezultate mult mai bune decât în anii precedenţi. Avem, la ora actuală, 280 de angajaţi, iar salariul tarifar mediu este de circa 1.700 de lei.

Citit 1923 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.