VESTE BUNĂ şi pentru gălăţeni: GAZELE NU SE MAI SCUMPESC la 1 octombrie!

VESTE BUNĂ şi pentru gălăţeni: GAZELE NU SE MAI SCUMPESC la 1 octombrie!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populaţiei şi va prelungi cu cel puţin doi ani şi jumătate dereglementarea pieţei gazelor pentru companii, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene să accepte amânarea cu doi ani şi jumătate a calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie, precum şi menţinerea, până cel puţin la 1 iulie 2016, a preţului actual al gazelor produse intern.

Calendarul de liberalizare a preţului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeană în 2012, prevede ca acest proces să se încheie la 31 decembrie 2018. În cazul în care CE va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi operată până la 1 iulie 2021. Calendarul de liberalizare presupune mai multe creşteri trimestriale ale preţului gazelor din producţia internă.

Departamentul pentru Energie arată, într-un comunicat transmis la începutul lunii septembrie, că în privinţa dreptului consumatorilor casnici de a primi cu prioritate doar gaze din producţia internă, mai ieftine faţă de cele importate din Rusia, aplicarea calendarului agreat în 2012 de Guvern este momentan suspendată.

Astfel, prin suspendarea calendarului de liberalizare, creşterea de preţ programată pentru 1 octombrie este anulată.

CITEŞTE ŞI: O nouă CRIZĂ A GAZELOR?/ ANUNŢ oficial din partea autorităţilor române: Gazprom REDUCE livrările către România

Citit 1262 ori Ultima modificare Marți, 16 Septembrie 2014 18:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.