Veşti îngrijorătoare/ Au scăzut SALARIILE

Veşti îngrijorătoare/ Au scăzut SALARIILE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.683 lei în luna august, în scădere faţă de luna precedentă cu 36 lei, iar câştigul salarial mediu nominal brut de 2.331 lei, cu 2 la sută  mai mic decât în luna iulie 2014, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale - 4.484 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 996 lei. Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Câştigul salarial mediu lunar reprezintă raportul dintre sumele plătite salariaţilor de către agenţii economici în luna de referinţă, indiferent pentru ce perioadă se cuvin, şi numărul mediu de salariaţi.

CITEŞTE ŞI: STATISTICĂ ALARMANTĂ/ Jumătate din SALARIUL gălăţeanului se duce pe MÂNCARE

Citit 2059 ori Ultima modificare Marți, 07 Octombrie 2014 19:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.