* Rămâne de văzut de unde vor veni fondurile necesare *
Producătorii agricoli din 33 de judeţe (printre care şi Galaţiul) ale căror plantaţii au fost afectate în anul 2007 de fenomenul de îngheţ târziu de primăvară pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat în valoare totală de peste 4,8 milioane lei, conform unei hotărâri adoptate în şedinţa de guvern din 10 iunie. Plata acestor sume se va face în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2009.
Circa 3.000 de hectare aflate în special în judeţele din estul, nordul şi centrul ţării au fost calamitate în proporţie de 10 la sută până la 100 la sută în primăvara anului 2007 ca urmare a fenomenului de îngheţ târziu de primăvară.
Cererile de sprijin financiar trebuie depuse până la data de 1 iulie 2009 la direcţiile judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Deocamdată, nu au fost elaborate normele metodologice, aşa că vom reveni cu detalii.