Anul trecut, tot cam pe timpul lăsatului secului pentru postul Paştelui, analizam cu înfiorare problema căldurii la Galaţi. La acea vreme, că tot se apropia primăvara, concluzionam cumva fatalist (cel puţin aşa mă etichetau unii, care nu credeau nici în ruptul capului că măgarul e deja mort) că soarta sitemului public de încălzire este pecetluită. Că şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul. Că injecţiile de bani făcute de Primărie la Apaterm au fix efectul aspirinei asupra mortului de trei zile.
În acelaşi timp, îi invitam pe aleşi să se gândească bine (şi din vreme) la soluţii. Poate o subvenţie pentru centrale de apartament. Sau poate instalarea de centrale de scară. Ori branşarea şi/sau blindarea individuală. Ceva. Orice. Căci era clar că sistemul se prăbuşeşte şi că va produce un tsunami social devastator.
Nu m-a crezut nimeni... Mă rog, nu m-au crezut cei de la cârma urbei, care s-au încăpăţânat să arunce în continuare bani cu lopata în conturile-aspirator ale regiei de termoficare. Şi, uite-aşa, tot făcând frecţii la piciorul de lemn al unui decedat, a trecut primăvara, a trecut şi vara, apoi toamna. Şi a venit iarna, cu viforniţă, nămeţi şi cu scandal monstru în privinţa căldurii şi apei calde. Nu de alta, dar, în lipsa unor soluţii gândite, sistemul a continuat să facă ceea ce ştia el mai bine: a acumulat facturi neplătite peste facturi neplătite. Zeci de milioane de euro!
Catastrofa pe care o anticipam în februarie 2014 s-a adeverit în decembrie 2014, când sistemul public de încălzire şi-a dat duhul. Degeaba s-a mers cu ochii rugători la Guvern, căci salvatorul ajutor de stat n-a mai venit. Degeaba au scos aleşii locali câţiva saci de bani din vistieria publică pentru a încerca să acopere găurile făcute de rău-platnici. Era prea târziu...
Faptul că boala s-a mai lungit şi că am ajuns la oprirea sistemului de-abia în februarie 2015 este o simplă operaţiune birocratică. De frica unor revolte de proporţii, cei din fruntea urbei au preferat să ţină mortul pe aparate (adică pe banii noştri, ai contribuabililor), în speranţa că se va face o minune dumnezeiască şi că va învia. Uite că n-a înviat!
Aşadar, mortul e mort. I s-a făcut autopsia, a fost înbălsămat, privegheat şi dus la cimitir. Adică în Justiţie, unde procedura falimentului Apaterm e în curs, iar eventualele amânări sunt doar de decor, căci nu pot opri îngropăciunea.
Întrebarea fundamentală este ce facem de-aici încolo noi, ăştia, supravieţuitorii? Ne tânguim în continuare, ca babele, dârdâim de frig în case şi spargem mai departe banii oraşului pe pomeni şi parastase? Sperăm la minuni care - iată! - refuză să vină? Sau luăm taurul de coarne, închidem şandramaua şi refacem totul din temelie? Cu o nouă gândire, cu noi metode, cu mecanisme de control mai bune, cu seriozitate. Asta nu înainte de a pune organele de urmărire penală să caute răspunsuri la întrebările de căpătâi: Ce? Cine? Când? Cum? Ar fi chiar revoltător ca această afacere păguboasă numită Apaterm să rămână o enigmă a istoriei Galaţiului!
