Investiţie de opt milioane de euro la ArcelorMittal Galaţi

Investiţie de opt milioane de euro la ArcelorMittal Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii ArcelorMittal au anunţat miercuri că au finalizat o investiţie de opt milioane de euro la Laminorul de Tablă Groasă (LTG) 2. Investiţia reprezintă, de fapt, implementarea unui sistem prin intermediul căruia se poate face controlul automat al producţiei, corelat cu implementarea unui nou sistem I.T. pe linia de laminare, care va permite optimizarea grosimii tablei, a planeităţii şi a procesului tehnologic, susţin reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi.

Într-un comunicat de presă remis ieri „Vieţii libere” se arată: "parametrii de calitate a tablei, în privinţa grosimii, vor fi de două ori mai buni decât actualele norme ale Uniunii Europene, iar consumul de metal urmează să scadă. În momentul de faţă, echipamentul este în faza de teste finale".

Noua conducere a combinatului de la Galaţi a adăugat că această investiţie confirmă strategia de dezvoltare pe termen lung a ArcelorMittal Galaţi. “Investiţia în sistemul de control automat este încă o mărturie a hotărârii noastre de a face oţel de foarte bună calitate, pe termen lung, la Galaţi. Aceasta ne va aduce mai aproape de ţelul nostru de a transforma Combinatul într-un Centru de Excelenţă care să producă tablă groasă în conformitate cu cele mai exigente cerinţe ale clienţilor noştri”, a susţinut Thierry Le Gall, C.E.O. Divizia de Sud Est, director general ArcelorMittal Galaţi.

Potrivit spuselor celor de la Combinat, LTG 2 devine, după realizarea acestei investiţii, unitatea cu cea mai mare capacitate de producţie de tablă groasă la nivelul Grupului, urmată de Burns Harbor din Statele Unite, iar în Europa, de cea din Gijon, Spania.

Citit 1144 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.