FACILITĂȚI fiscale pentru gălăţenii care-şi reabilitează termic blocurile

FACILITĂȚI fiscale pentru gălăţenii care-şi reabilitează termic blocurile
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Pentru a determina cât mai mulţi gălăţeni să-şi reabiliteze termic blocurile cu bani europeni, în aşa fel încât să fie schimbată faţa oraşului, iar locuinţele oamenilor să devină eficiente din punct de vedere energetic, autorităţile vor reduce substanţial costurile suportate de cei cu venituri modeste. Mai mult, se va prelungi termenul până la care proprietarii apartamentelor trebuie să îşi achite contribuţia care le revine - de la cinci la zece ani.

Informaţia ne-a fost confirmată de către primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care ne-a declarat că noile facilităţi destinate gălăţenilor vor fi aprobate, cel mai probabil, în şedinţa Consiliului Local de la finele acestei luni. Potrivit edilului-şef, în prezent, se lucrează la un proiect de hotărâre în acest sens, în condiţiile în care, în viitorul apropiat, autorităţile vor avea la dispoziţie o nouă axă de finanţare europeană destinată creşterii eficienţei energetice, prin SUERD (Strategia UE pentru Regiunea Dunării, de care vor putea profita 12 judeţe riverane Dunării: Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa).

Contribuţie de doar 3,5 la sută pentru cei cu venituri modeste

Edilul ne-a declarat că intenţionează să le propună aleşilor locali ca familiile ai căror membri câştigă, fiecare, mai puţin de 2.000 de lei net pe lună, să suporte o contribuţie de 3,5 la sută, iar restul banilor să fie asiguraţi de municipalitate. În schimb, pentru cei al căror venit depăşeşte plafonul stabilit de autorităţi contribuţia să fie păstrată la 25 la sută, aşa cum este în prezent. La pachet cu noile facilităţi, primarul intenţionează să propună Consiliului Local şi o prelungire, de la cinci ani la 10 ani, a termenului impus proprietarilor de apartamente pentru achitarea contribuţiei ce le revine. „Va mai fi un apel de proiect pe SUERD, pe Strategia Europeană a Dunării, pentru anveloparea blocurilor. Vom demara, în viitorul imediat apropiat, un proiect – e în lucru în momentul de faţă – prin care vom îmbunătăţi modalitatea de a-l ajuta pe cetăţean pentru a-şi reabilita termic blocul. În momentul de faţă, Uniunea Europeană spune aşa: 60 la sută din valoarea proiectului este finanţat prin fonduri europene, 15 la sută de către autoritatea locală, iar 25 la sută de către beneficiarul direct. Am găsit o soluţie ca, printr-o hotărâre de Consiliu Local, să punem ca prag un venit minim net per membru de familie care să fie undeva la 2.000 de lei, zic eu că acoperitoare, cota de participare va fi de 3,5 la sută, plătibili în 10 ani, în tranşe egale. Încercăm să atragem cât mai mulţi oameni pentru a depune proiecte şi a obţine fonduri europene, pentru a avea cât mai multe blocuri reabilitate”, a explicat Ionuţ Pucheanu.

O astfel de schemă de sprijin financiar pentru cei care atrag, cu ajutorul primăriei, bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor, a fost introdusă şi la Focşani, la finele lunii septembrie. „Reabilitarea termică va fi realizată iniţial din banii municipalităţii urmând ca, ulterior, proprietarii apartamentelor să achite o taxă de reabilitare termică. Aceasta se va plăti eşalonat, pe o perioadă de maximum zece ani şi se va stabili în funcţie de venitul net pe membru de familie. Persoanele cu venituri reduse vor plăti 3,5 la sută din valoarea totală a cheltuielilor care vor fi stabilite pentru fiecare apartament”, anunţa Monitorul de Vrancea, pe data de 27 septembrie. Potrivit jurnaliştilor din Focşani, autorităţilor au prevăzut un plafon de 2.391 de lei pe membru de familie.

Reamintim că, mai nou, proiectele cu bani europeni nu se rezumă doar la a se izola termic faţada blocului, ci se şi înlocuiesc ferestrele, se închid balcoanele, se izolează termic planşeul peste subsol, acoperişul, se pot înlocui corpurile de iluminat din spaţiile comune cu unele eficiente energetic, lifturile şi nu numai. Potrivit primarului, 19 blocuri din Galaţi vor fi reabilitate termic cu bani europeni prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1.

Condiţii de eligibilitate

Reamintim că asociaţiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile doar pentru blocuri care sunt construite în perioada 1950-1990, au minimum două etaje, nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare. Important de ştiut este că nu se poate obţine finanţare doar pentru o singură scară de bloc, ci numai pentru întregul bloc!

Citit 7430 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2017 02:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.